Educația și părinții

Nu știu de ce, dar îmi este teamă că noi, cei născuți în anii ’80 și care am devenit părinți, creștem una dintre cele mai slabe generații de copii din ultimele decenii. E doar o teamă, un gând. Aproape zilnic ies în teren și întâlnesc tot felul de oameni. Întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu o profesoară cu decenii de experiență. Am salutat-o respectuos, am schimbat câteva vorbe, am întrebat-o cum este la școală, cum sunt copiii. I-au dat lacrimile. Tocmai venise de la o discuție cu părinții unui copil căruia i-a dat un amărât de 4. Indignați, mama și tatăl copilului s-au dus la școală și au luat-o la rost pe profesoară. Cum este posibil ca un copil atât de deștept cum este al lor să primească o astfel de notă, un copil atât de cuminte, atât de bine educat și îngrijit, dintr-o familie atât de bună, de prosperă, cu casă, cu firmă de transport, ei care sunt niște oameni influenți… Măi, mi-a stat inima în loc și mi-am dat seama că noi, părinții, purtăm în spate viitorul societății, un viitor în care calitatea umană tare mă tem că nu va prea exista. Mă uit cum îi creștem pe copii. Ferească Dumnezeu să se ducă pe jos la școală, să se ducă prin frig, să calce prin zăpadă, să stea în soare, să nu mănânce specialitățile vieții care îi fac ca niște butoaie de grași, să nu le cumpărăm PS 5, 6 17 sau cât naiba or fi ele, să nu îi ducem în Dubai, să nu le cumpărăm telefoane costisitoare, adidași Jordan chiar dacă mulți habar nu au cine a fost MJ. Toți avem impresia că pruncii noștri sunt niște genii, vrem pentru ei SUV-uri cu care să-i ducem la școală (în Dacie nu e safe), dacă se poate să-i ducem cu mașina până în sala de clasă ca nu cumva să-i prindă frigul la glezne. Cu toții vrem ca pruncii să facă facultăți, să devină oameni mari, dar toți ne plângem că nu mai avem meseriași, că nu mai are cine să ne schimbe un amărât de robinet, să ne pună o priză. M-am luat cu vorba, să revin la profesoara mea. Am calmat-o, i-am spus că așa e lumea, să nu bage în seamă. A zâmbit, s-a dus. Am ajuns și eu acasă, iar seara am intrat pe rețeaua de socializare, pe Facebook. Ce să vezi, o doamnă funcționar într-o instituție publică sălăjeană tocmai își prezenta fotografiile făcute la majoratul pruncului, un majorat într-un local exclusivist, scump. Desigur, nu putea lipsi și fotografia cu cadoul pruncului, un merțan frumos, să știe copilul mamii că este iubit, că este pregătit să devină bărbat. Nu știu de ce, dar am impresia că generația care vine din urmă va fi una slabă de tot. Sper să mă înșel.