Daniel Săuca
În urmă cu aproape cinci ani, am scris textul de mai jos, după alegerile europarlamentare. Îi reiau la rubrica de față, și pentru a vă invita la o posibilă reflecție și despre „destinul european” al țării…Cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din 25 mai 2014.
Am mai adus în discuţie, cu alte prilejuri, cartea „Eros şi Magie în Renaştere…”. Ioan Petru Culianu vorbeşte, la un moment dat, în această carte, despre războiul dintre „statul-temnicer” (poliţist) şi „statul – magician” (adică dintre statul „comunist” şi cel „capitalist”), lăsând să se înţeleagă că „statul – magician” va câştiga acest război (a avut dreptate), în primul rând pentru că „magia” are posibilităţi, să le spunem aşa, mai puternice pentru a învinge. Magia, ca „ştiinţă a trecutului, prezentului şi viitorului”. Coborând, repede, de la înălţimea spirituală a profesorului Culianu la golăniile politico-magice de pe la noi, alea cu damf de Mama Omida & Dâmboviţa, observăm că „apocalipticul” război menţionat sfârşeşte, tragic şi parodic în acelaşi timp, în „limbăreală” şi manipulare grosolană. Nu e nici un război, adică, ci o harababură grozavă: colectivism politic mafiot, individualism greţos, etatism gata să sugrume aproape orice formă de piaţă liberă, alegători indiferenţi sau gata să-şi dea votul pentru treizeci de arginţi ş.a. Cu ocazia alegerilor „europene” de duminică, 7 iunie, uniţi în mugete şi în nesimţiri, politicienii spaţiului post-mioritic ne-au demonstrat din nou, nu mai era cazul, mulţumim, că telecomanda e pâinea românului, iar circul oferit de eurofliturile lor politic corecte riscă să inunde până şi ultimele oaze de normalitate din spaţiul public. În categoria asta îi includem şi pe mulţi gazetari, analişti, ce-or fi, care au lăsat obiectivitatea, imparţialitatea în manualele de jurnalism pentru a le demonstra „şefilor” că banii investiţi în domniile lor pot să şi „producă”. Ideatic, politic, nu e nicio diferenţă între anunţul făcut, în campanie, de Crin Antonescu privind necesitatea „statului minimal” şi cumpărăturile făcute de Traian Băsescu în ziua alegerilor, ori anunţul lui Mircea Geoană că s-a săturat să-i fie subaltern lui Băsescu, pe hârtie, în CSAT. Şi unul şi altul trăiesc pe altă planetă, nefiind capabili să priceapă România decât din prismă electorală. Şi nimic mai mult. Nu mă interesează acum războiul (nu e magic deloc) între PD-L şi PSD, sau viceversa, şi pentru că va continua, în forme şi mai agresive, până la alegerile prezidenţiale din toamnă (ori când vor avea loc). Mă interesează că, pe fondul unui absenteism de proporţii şi a incapacităţii funciare a partidelor de a „vizualiza” interesul naţional, în Parlamentul European ne vor reprezenta personaje celebre din fauna politică băştinaşă: Tökés László, C. V. Tudor, Gigi Becali, EBA (dacă va obţine mandatul). Adunătura europarlamentarilor români e oricum pestriţă, ca şi cea a alegătorilor. Nu e nicio diferenţă majoră. Destul de probabil, rezultatele acestor euroalegeri arată cum este o parte a României. O să mai vorbim despre rezultatele euroalegerilor. Altfel, să fim scutiţi de ziceri ca: suntem a şaptea ţară din UE. Şi trebuie să trimitem cei mai buni 33 de europarlamentari. Da, trebuie să ne facem auzit glasul. Pentru ca românii să poată munci oriunde în Europa. Pentru ca în 2011 să intrăm în spaţiul Schengen. Pentru ca în 2014 să introducem (undeva) moneda unică. Da, trebuie să avem respect pentru marea familie europeană. Da, Uniunea Europeană şi-a demonstrat solidaritatea faţă de România. Solidaritatea UE va fi prezentă în continuare…
Iunie 2009
