După (aproape) 30 de ani

Daniel Săuca
Revista Caiete Silvane, în numărul din luna septembrie 2019, vă provoacă să răspundeți la întrebarea/întrebările: ce s-a schimbat/ ce nu s-a schimbat? În România, la aproape 30 de ani de la „revoluția”, „evenimentele” sau „lovitura de stat” din decembrie 1989. Răspunsurile primite sunt, firește, diverse. Nicolae Prelipceanu: „Mi-e greu să enumăr toate cele care s-au schimbat din 1990 încoace. Aud că multă lume afirmă că nu s-a schimbat nimic. Păi cum, domnilor și, hai, fie, doamnelor?! Cum?! Dar faptul că spuneți în gura mare ce vă trece prin cap, bun sau rău, inclusiv că nu s-a schimbat nimic?! Dar faptul că vă flenduriți toată vara și uneori și toată iarna și tot anul prin ce miri ce țări, altădată străine?!” Liviu Ioan Stoiciu: „Ce nu s-a schimbat? Politicianismul. Oportunismul celor ce ne conduc (acum, de când România e membră a Uniunii Europene și a NATO, plecăciunile nedemne s-au extins și la adresa reprezentanților marilor puteri, care ne cred o colonie) și mentalitatea retrogradă (care ia de bune promisiuni electorale sociale populiste) a muritorilor de rând ce-i votează la alegerile parlamentare”. Alice Valeria Micu: „Libertatea de expresie a fost cea mai mare cucerire. Am asistat cu toţii în aceşti 30 de ani la mărirea şi decăderea presei, a culturii, în timp ce industria, agricultura, turismul, serviciile, educaţia, sănătatea, transporturile sunt departe de ceea ce am sperat, în naivitatea noastră, acum 30 de ani. Construim, dar mai mult pe şantierele Europei, îngrijim vârstnici, dar mai mult pe cei din străinătate. Am consolidat instituţionalizarea credinţei, dar ne-am pierdut încrederea. Am umplut librăriile şi bibliotecile, dar nu mai preţuim cu adevărat cartea, acordăm cu uşurinţă diplome şi titluri academice, uitând că viitorul nu se clădeşte cu trucuri ieftine”. Ioan F. Pop: „România merge rău şi pentru că aproape toţi românii se descurcă bine. Ea merge aşa cum merge pentru că este condusă, de jos până sus, de oameni care au ajuns ceea ce nu meritau să fie. Talentul de a avea şi cultură, dar şi morală, iată ce nu ne prea iese. În morală şi în cultură fiecare trebuie să o luăm de la zero, să le re-inventăm. Pentru o corectă aşezare a valorilor, România ar trebui răsturnată cu susul în jos. Să scoată la iveală tot ceea ce a ascuns în ultimele perioade de diabolică şi perversă contraselecţie valorică. Este la modă creierul gol, şira spinării elastică, privirea bovină. Impostura şi mediocritatea au devenit elemente de coeziune socială. Marcă şi stil de reuşită în viaţă. Generaţiile tinere, progresul uman, care ar putea modifica ceva, sînt doar triste poveşti”. Puteți răspunde și dvs. întrebărilor de mai sus. Ori măcar să citiți ce cred alții despre România la 30 de ani după 22 decembrie 1989.