Dulapul poleit cu aur

A venit vremea să-mi schimb dulapul. Mi-am luat nevasta de mână și am pornit spre locul faptei. Am ajuns la sediul unui producător local. Nu știu de ce, dar țin cu dinții de chestia asta, vreau să cumpăr de la producătorii din județ. Căutam un dulap simplu, încăpător și fără șmecherii pe el. A venit omul, mi-a prezentat dulapul, de lemn masiv ce-i drept, și mi-a comunicat prețul. Depășea cu mult trei mii de lei. Măi, am înghițit în gol, chelia mi s-a încrețit și am simțit că mă pufnește râsul. Am crezut că e o glumă. Cum naiba să coste un amărât de dulap aproape patru mii de lei? E o glumă, nu? Nu, nu e glumă, mi-a spus vânzătorul. Atâta costă și gata. Omul m-a privit nervos și mi-a explicat că toate sunt mai scumpe, că motorina, benzina, curentul, lemnul, salariile au crescut. Bun, le înțeleg pe toate, doar că dulapul ăsta nu e acoperit cu argint sau cu mătase fină. Dulapul minunat m-a trimis cu gândul la carburantul care se scumpește de îndată ce cresc cotațiile internaționale ale petrolului, dar uită să scadă când se ieftinește materia primă. Prețurile au luat-o la vale, pâinea s-a scumpit, o amărâtă de cămașă trece de o sută-două de lei. Te duci să faci cumpărăturile săptămânale și te trezești că scoți din portofel cel puțin 300 – 500 de lei, ajungi acasă și își dai seama că n-ai cumpărat mare lucru. Toată lumea se plânge că e scump, că e greu, că e dificil, ba chiar că e criză. Chiar și eu mă plâng, doar aveți dovada, dar încep să am anumite semne de întrebare. Oare chiar e atât de greu, oare chiar e criză? Nu, nici vorbă, nu e greu. Uitați-vă în jur. La aproape toată familia e cel puțin o mașină pentru care se plătește impozit mare și asigurare scumpă, la fiecare casă sunt câte două sau chiar trei televizoare, se merge în vacanță, tinerii nu mai vor să lucreze la început pe două parale, ei vor bani mulți chiar de la început. Cine știe, poate procedează bine. Poate am început eu să îmbătrânesc și nu mai înțeleg. Este clar, trebuie să-mi revin. Am avut de săpat un șanț. Am săpat și eu, a săpat și tata-socru, dar am căutat pe cineva să ne ajute. Am oferit 200 de lei pe zi și o bere bună. N-am găsit pe nimeni. Cum, 200 de lei pe zi la săpat de șanțuri? Băbăiatule, ești un fraier, visezi frumos, mi-a spus un șmecheraș cu adidașii rupți în vârf. Am renunțat la visul de a avea un ajutor și am terminat noi șanțul. La naiba cu șanțul, ce fac eu cu dulapul? La naiba și cu el, nu dau 4.000 de lei, mai bine cumpăr unul din „pefeleu”. Hai, noroc și voie bună!