Doar o jerbă să-ți mai dau

Pe lângă nenumăratele lipsuri cu care se confruntă Zalăul, una pare să dețină un loc aparte în sufletul stafidit de atâta așteptare al zălăuanilor: comerțul și comercianții, mai precis calitatea produselor existente la vânzare în cele mai multe dintre unitățile comerciale din municipiu. Sunt foarte puține magazine în care comercianții aduc marfă de calitate; practic, le numeri pe degete. Dar nu despre făcăturile vestimentare sau marfa de doi bani vreau să vorbesc astăzi, ci despre un alt sector comercial, pe cât de înfloritor, pe atât de obositor, inclusiv din punct de vedere vizual și psihologic. Este vorba despre florăriile din municipiu (cred că se încadrează în concurs și cateva din Jibou, Șimleu și Cehu). Vă spun, sub cuvânt de onoare, că eu nu am văzut în niciun oraș european mic sau mai mare din câte am vizitat, ca o florăreasă să scoată zi de zi coroanele și jerbele și să le agațe pe pereți, pe uși, să le lase pe trotuar, astfel încât să te și împiedici de ele, să simți că ele există acolo și că, vrei – nu vrei, în fiecare dimineață ți se amintește că ești dator și tu cu o plecare definitivă către o lume cu siguranță mai bună.

Ofertele abundă la noi, ca și lucrurile legate de parastase, priveghiuri și alte activități care îți „înveselesc” și cea mai mohorâtă zi. Patronii acestor florării (aproape fără excepție în Zalău) ar trebui ambalați în celofan și trimiși de urgență ori la un sprijin psihologic, dacă e vorba de un caz mai grav, ori la un curs de florărie adevărată, de exemplu la țigăncile din Piața George Coșbuc din București,  pe care timp de mai bine de 30 de ani le-am admirat pentru abilitatea și măiestria cu care știau să își vândă zi de zi marfa, pentru frumusețea buchetelor multicolore – snopuri de garoafe roșii, cărnoase și parfumate, iriși înmiresmați, mii de lalele multicolore cu broboane de apă pe frunze și petale, zambile care te șocau cu parfumul lor inconfundabil sau flori mai pretențioase, sosite pe piață după Decembrie 1989, când am aflat că mai există și alte plante în afară de crizanteme și gladiole, până și acelea de o frumusețe rară.

Indiferent pe lângă ce florărie treci în Zalău (poate ca sunt și excepții, însă eu nu le-am detectat) te întâmpină oferta inepuizabilă de coroane, jerbe, mesaje de adio, dar și mirosul acela specific, care îți taie genunchii. Naturale sau garnisite cu cele mai hidoase obiecte decorative care există pe fața Pământului – florile din plastic!

Jerbe, coronițe, naturale sau din pânză, cele mai multe însă confecționate dintr-un material sintetic ordinar, care mai poluează pentru vreo 900 de ani și pământul. Mai rămâne să auzi un tonic “Să-i fie țărâna ușoară” în loc de “Bună dimineața, cu ce vă servim?”, atunci când vizitezi un butic cu coroane și jerbe în care, accidental, se mai vinde și câte un buchețel cu compoziție incertă și aspect obosit. Nu înțeleg acest trend și mai ales nu înțeleg de unde atâta sărăcie de ideație, de spirit comercial onest, lăsând la o parte faptul că aceste produse se vând sau nu, având în vedere calitatea lor. Și dacă te scremi până te înroșești ca sfecla, tot îți vine o idee mai bună decât să spânzuri zi de zi toate coroanele pe care le ai în magazine, urâte de la prima până la ultima, afară, în văzul trecătorilor de toate vârstele.

Nu îmi dau seama ce e în mintea acestor fete, care poartă o vină ceva mai mică decât cea pe care o poartă patronii care nu pricep că ăsta nu se numește comerț, ci stres psihologic. Mergeți în Austria, în Ungaria, în Germania. Nu în marile metropole, ci în orașe mai mici decât Zalăul. Comune din orice loc din Europa. O florărie este, aproape oriunde, o oază de bucurie, de frumos. Un spațiu aparte, decorat cu bucurie, culoare și parfum. Îți bucură ziua, clipa, te face să uiți de griji sau de o problemă care te apasă, fie și pentru moment. 

Nu există florăreasă sau patroană care să nu zâmbească, care să nu te salute indiferent că te oprești la magazin sau doar treci pe lângă el. Florăresele noastre scot coroanele și jerbele și le spânzură pe toți pereții, doar-doar o mai crăpa careva ca să mai fie, vorba aia, un pic de vânzare. Te apucă frica, bați în lemn, ți se strică ziua de bună dimineața, îți amintești de necazurile tale sau te îngrozești cu gândul că până și tu urmezi, cândva și ți se reamintește asta zi de zi și când te duci spre job, la vreun spectacol de teatru din cele trei care vin în Zalău într-un an, la vreo nuntă ori petrecere, oricând! De magazinele atractive care scot sicriele în buza trotuarului, nu mai amintesc. Nici de cele de covoare, ligheane de plastic, găleți și găletușe, baticuri, burtiere, jucării – toate spânzurate în capul trecătorului, sub privirile vânzătoarelor care stau la povești și îndeasă în jardiniere sau în garduri, mucuri de țigară, paharul de cafea sau sticla cu suc (strada Unirii din centrul… Centrului, e campioană).

Ține de educație, de bun-simț, dincolo de orice interes negustoresc. Ține de respect pentru cetățeni, pentru clienți, pentru aspectul străzii și al urbei. La fel și cu aceste aranjamente florale nefericite, sigur, necesare, dar care nu trebuie să sufoce intrarea într-o florărie; sunt lucruri elementare pe care un om care deține un astfel de magazin ar trebui să le știe. Lucrurile triste, cele care sunt cumpărate în cele mai grele și dureroase momente, nu le scoți zilnic la paradă. Sunt obiecte cu un caracter cu totul special, nu trebuie să fie expuse în stradă, nu trebuie înșirate, puse ostentativ în pasul trecătorului pentru că avem de-a face cu o lipsă cruntă de bun-simț comercial, de respect pentru cetățeni, pentru aspectul unei străzi, al unui bulevard și mai ales cu un stres emoțional pe care multe persoane îl resimt atunci când trec zilnic pe lângă așa ceva! Dacă unul are o zi mai bună nu trebuie să-l faci să se simtă precum cel care are acasă ori în familie un necaz mare. Asta nu știu comercianții noștri și se pare că nici nu vor să învețe.