Diversionistul

Din păcate sau din fericire, avem un preşedinte în persoana lui Traian Băsescu. Şi, de cele mai multe ori, când ocupi această funcţie, conştientizezi că ai marele avantaj ca, atunci când îţi deschizi gura, întreaga suflare să fie cu ochii pe sunetele pe care urmează să le produci. Traian Băsescu este mai mult decât conştient de acest avantaj. El ştie că orice proiect, încercare de reformă ori propunere va face valuri, iar lumea va discuta despre acel subiect la infinit. În fond, vorbim despre ceea ce ştie să facă Băsescu mai bine, şi anume să aducă în discuţie diverse teme, mai mult sau mai puţin interesante. Astfel, Băsescu face ca presa şi, implicit, plebea să vorbească despre el şi, desigur, despre iniţiativele sale.

Primul subiect a fost legat de modificarea Constituţiei. Apoi, ne-am confruntat cu reorganizarea teritorială a României. Ştim cu toţii că ambele teme sunt patentate de acelaşi Traian Băsescu şi, aşa cum s-a aşteptat toată lumea, au avut priză la public. În acelaşi timp, temele amintite au surprins liderii USL cu pantalonii în vine, ceea ce, desigur, lui Băsescu i-a plăcut teribil de mult. Desigur, încă de la începutul dezbaterilor pe aceste teme, cel puţin la modul în care ele au fost ele lansate pe piaţă, aveau şanse mai mult decât minime să producă şi efecte legislative. Başca, unii sunt convinşi că atât modificarea Constituţiei, cât şi reorganizarea teritorială a României, au fost două pseudo proiecte care au avut menirea să cadă, indiferent de situaţie. Ceea ce s-a urmărit, s-a şi întâmplat. Plebea a uitat imediat de criză, concedieri, guvernare etc. Încă o lovitură pentru USL.

În mod cert, temele lansate de Traian Băsescu au dovedit un lucru simplu, mai precis că liderii USL cad, aproape de fiecare dată, în capcană. Nici nu ar putea fi altfel, atâta timp cât ne raportăm la calităţile reale de diversionist ale lui Traian Băsescu, care are o vastă experienţă în acest domeniu. Deşi, la un moment dat, este destul de probabil ca ulciorul să se spargă…

Până la urmă, însă, ne întrebăm cât mai poate să o ţină Băsescu în acest ritm? Am crede că, practic, omul o poate duce la infinit. Totuşi, pentru că nici noi nu ne-am născut de două zile, singurul lucru care ar putea să ţină în viaţă acest fenomen ar fi ca preşedintele să arunce în mediul public proiecte care să se concretizeze. Şi, pentru că alegerile se apropie cu paşi repezi, este cert că trebuie să ne aşteptăm la câteva surprize din partea lui Băsescu. Ei bine, până şi această aşteptare ne ţine departe de problemele reale. Culmea!

Leave a Comment