Distracţiile sălăjenilor: “Cântarea României” şi “Cântarea Primăriei”

Scriam, cu un an în urmă, despre faptul că în Zalău (de Şimleu, Jibou ori Cehu nici nu are sens să mai pomenim) diversitatea evenimentelor culturale este o cauză pierdută. Nimic nu pare să se schimbe nici în acest an, din păcate. Oricât am vrea să lăudăm autorităţile ori direcţiile responsabile pentru divertismentul municipal ori judeţean, nu avem cu ce, şi pace! Deşi omniprezent şi în regimul politic sălăjean trecut, obiceiul autorităţilor de a se supăra atunci când vine câte o critică ori o solicitare menită să scoată în evidenţă un neajuns, s-a perpetuat şi, evident, nu lipseşte nici din peisajul politic prezent.

Prin urmare, dacă cineva se supără pe noi atunci când vorbim mai puţin catifelat despre spectacole, sport, turism etc, rămâne cu supărarea pe stoc. Când e de lăudat şi de apreciat, cotidianul nostru cel puţin, a ştiut să o facă, pentru că nu e nimic rău în a aprecia şi în a face cunoscute realizările celor care ne conduc, că doar de-aia i-am ales, să progresăm şi să ne dezvoltăm, nu să ne ducem de-a berbeleacul, către fundul prăpastiei. Revenind la subiect, viața culturală sălăjeană, mai ales pe segmentul divertismentului, este una lovită de sărăcie.

După ce că suntem oricum lipsiţi cu desăvârşire de posibilităţi de petrecere a timpului liber în oraş, nici măcar de un spectacol nu avem parte, ceva care să ne mai teleporteze din peisajul gri şi anost al acestui municipiu, către tărâmuri mai frumoase, mai pline de culoare. Desigur, avem nevoie şi de “Hai să dăm mână cu mână”, de lansări de carte ori de recitaluri de poezie în limba maghiară. Sunt dorite şi apreciate şi fanfara, şi ansamblurile folclorice, însă, sincer, dacă zilnic primeşti la masă ciorbă de varză şi fasole cu jumări, după un timp, începi să te mai saturi. Aşa şi în cazul nostru, al celor care vedem pe afişe, mereu şi mereu acelaşi tip de evenimente. E simplu să iei elevii cu arcanul şi să-i plantezi în scaunele îngheţate ale Casei Sindicatelor (până şi denumirea acestui edificiu sună precum evenimentele care se ţin acolo) şi să mai bifezi un eveniment cultural de amploare, realizat.

Zălăuanii au fost, din păcate, văduviţi de spectacole, altele decât cele arhicunoscute, de când se ştiu. Ca un blestem, evenimentele culturale altele decât cele de tip Cântarea României, Cântarea primăriei sau ce cântare o mai fi fost, noi nu am prea avut. Concertele simfonice, spectacolele de operă sau operetă din ultimii ani, mă refer la cele de calitate, le numeri pe degete; baletul nu-l mai aduc în discuţie, nici nu vine pe la noi, iar dacă vine, nu prea se vinde. Oricum avem parte de el în lunile îngheţate, gratuit, pe străzi. Spectacolele de muzică pop, rock, ori evenimente în care să fie invitate vedete autentice de muzică uşoară, nici poveste. Piese de teatru, teatru de păpuşi, seri gen Discoteca anilor 80 -90, cu spectacole live şi invitaţi din timpurile de atunci (evenimente extrem de populare în Bucureşti dar şi în alte municipii unde sunt dorite şi aduse de autorităţi) – la noi, nici vorbă, n-am auzit de aşa ceva!

Filme la cinematograf, pauză, pentru că cinematograf –lipsă; alte spectacole, show-uri – zero barat („manifestări cultural-artistice”, mă rog, dacă vă place cum sună combinaţia asta de cuvinte folosită exclusiv de autorităţi). În schimb, toptan de simpozioane, lecturi, consfătuiri, seri de poezie etc, evident, utile, cu publicul şi importanţa lor binemeritată, dar nici pe departe în măsură să acopere întregul spectru cultural-distractiv firesc al unei reşedinţe de judeţ. Sigur că şi acest gen de evenimente îşi au menirea lor şi, pe acest segment, sunt bine şi competent realizate. Însă lipseşte diversitatea.

Lipsesc sarea şi piperul, iar aceste două ingrediente pot ruina,în lipsa lor, şi cel mai delicios „preparat”. Nu putem să ne trăim timpul liber şi să ne acoperim nevoia de divertisment doar prin aceste evenimente, trebuie să fii cel puţin ipocrit să admiţi că ai “viaţă culturală” şi un municipiu dinamic, vesel, atractiv, doar prin acest gen de evenimente. Prin urmare, te mai miri că ducem o lipsă acută de educaţie pe acest segment? Mai ridici sprâncenele când vezi, la singurul concert simfonic de calitate ajuns la Zalău, spectatori care mănâncă cipsuri, beau suc din pet, ronţăie napolitane şi râgâie ca vitele în timpul reprezentaţiei, ori vin îmbrăcaţi în treninguri la un astfel de eveniment?

Zălăuanii boemi, educaţi, cei care într-adevăr tratează un astfel de spectacol cu respectul cuvenit, atât faţă de artişti cât mai ales faţă de ei înşişi, sunt reduşi la marea tăcere de oameni care, mai mult sau mai puţin din vina lor, nu ştiu cum să vină la un spectacol, cum să-l urmărească, cum să se îmbrace, cum să trateze artiştii şi spectatorii din jurul lor. Şi-ar dori şi prietenele, ori doamnele noastre să poarte un pantof cu toc, o haină de blană ori o ţinută deosebită, să apară la un eveniment aranjate şi parfumate, aşa cum se întâmplă în aproape orice oraş din marea Europă a cărui parte, mai mică, ce-i drept, este şi Sălajul. Pe de altă parte, condiţiile din sălile de spectacole din Zalău sunt demne de anii comunismului. Iarna – frig de crapă pietrele, te îmbolnăveşti la propriu, iar artiştii pleacă făcându-şi cruce, pentru că este inadmisibil să fii invitat într-o sală în care sunt 15 grade, să faci spectacol.

Având în vedere toate acestea, dar şi celelalte, rămase nespuse, este evident că nu ai cum să evoluezi din punct de vedere cultural, şi nici ca om, într-o direcţie socială şi psihică armonioasă, şi nici ca personalitate, caracter şi comportament, de vreme ce nu ai ocazii în care să poţi învăţa de la alţii, să poţi înţelege ce se petrece în faţa ta, să poţi să alegi, să foloseşti talentul altora, să vezi o raţiune în banii daţi pe un bilet şi în efortul celor veniţi la tine acasă să te distreze. Nu poţi să evoluezi atâta timp cât cei plătiţi să organizeze, să facă pe dracu’ în patru să aducă artişti, trupe, banduri, spectacole de calitate, nu o fac, însă invocă mereu, ca o moară stricată, un pomelnic de motive până când mulţimea uită, iar timpul aşterne din nou liniştea peste pustiul din divertismentul sălăjean. Nu, nu avem viaţă culturală, nu avem spectacole, nu avem muzică, nu avem teatru.

Iar dacă viaţă culturală diversificată nu avem, nici variante de urgenţă nu există. Un magazin mai de Doamne-ajută, cu articole autentice, un fast-food în care să ţi se servească un produs bun şi nu nişte mizerii îndesate într-o chiflă rece, o galerie de shopping în care să-ţi mai pierzi vremea ori o cafenea într-un spaţiu ceva mai plăcut vederii şi şederii. Stadion nu avem, o piscină acoperită nici atât, iar lista poate continua la nesfârşit. Timpul trece, banii se duc Dumnezeu ştie unde, iar noi ne trezim şi în sfârşit, şi în început de an, deprimaţi, dezamăgiţi, plictisiţi şi ridicând neputincioşi din umeri în weekend, încercând să găsim o variantă pentru a petrece timpul liber şi într-un alt mod decât pe acasă, prin grădină ori pe la rude.

Clujul a ajuns un soi de loc în care tot mai mulţi sălăjeni evadează, pentru că, din păcate, deşi nu ne putem compara cu municipiul vecin din motive obiective şi logice, totuşi, şi noi suntem un municipiu reşedinţă de judeţ, şi nouă ni se alocă fonduri, şi noi ne putem face în propria „casă”, viaţa mai frumoasă şi, cum spuneam mai sus, mai colorată. Însă atât trecutul cât şi prezentul, ne demonstrează cu vârf şi îndesat că la noi, pur şi simplu nu se poate ori nu se vrea.