Din nou despre spaimele Transilvaniei

Daniel Săuca

În 25 martie 2015, scriam la rubrica de față că nu prea ne pregătim de aniversarea „marelui praznic” de la 1 Decembrie 1918! Ține, oricum, de „specificul” nostru. Poate, în ceasul al 12-lea, vom reuși să creionăm vreo „strategie”, în urma căreia vom finaliza, de pildă, un proiect cultural serios dedicat centenarului Marii Uniri sau o autostradă în Transilvania. Între timp, ca și în anii precedenți, își fac de cap spaimele (noastre) privind „pierderea Ardealului”. Spaime mai mult sau mai puțin aiuristice. Mai mult sau mai puțin îndreptățite. Mai mult sau mai puțin exprimate în spațiul public. Obosiți, isterizați, demolați, „sictiriți” de „problemele interne” oricum nu reușim să ne ridicăm capul din pământ și să gândim & acționăm strategic. Și în spiritul unui „naționalism luminat”(necesar nu neapărat ca și contrapondere la acțiunile de tip globalist). Așa că, o știre conform căreia Parlamentul European a adoptat o propunere de rezoluţie privind procesul de integrare europeană a Kosovo, prin care încurajează cele cinci state membre, inclusiv România, care nu au recunoscut încă independenţa fostei provincii sârbe, să facă acest lucru pentru a facilita normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina (Activenews), provoacă neliniști. Evident, vechea noastră problemă cu „HarCov”. În același context, al „spaimelor”, a șocat oarecum textul lui Ilie Șerbănescu privind „pierderea Ardealului”. Nici mai mult, nici mai puțin, IȘ afirmă că „«Desprinderea» politică a Ardealului de Bucureşti este probabil o chestiune doar de timp! Sorocul poate cădea în timpul mandatului actualului preşedinte”. „Dar, evident, o desprindere politică a Ardealului de Bucureşti depinde în esenţă de contextul internaţional şi de aranjamentele, de acum în negociere, dintre marile puteri. După cum s-a dovedit, Bucureştiul este un simplu spectator. La orice! Detaşarea Ardealului nu va face excepţie! Bucureştiul şi-a cedat străinilor resursele naturale, industriile, banii, băncile, pădurile, pământurile. Care este deosebirea de va ceda şi niscai teritorii?! Cu numele evident, căci faptic controlul economic a fost cedat demult! Bucureştiul va pierde Ardealul! N-a făcut nimic să-l păstreze. Adevăratul păcat este însă că nu-l va pierde în luptă, în faţa superiorităţii adversarului. Îl va pierde în linişte, pe Facebook!” (Jurnalul.ro) Așa să fie? În loc să ne bucurăm de aniversarea „marelui praznic” de la 1 Decembrie 1918, vom asista la „pierderea Ardealului”? E puțin probabil. La fel, e puțin probabil că va exista „voință politică” pentru descentralizare reală, autonomie locală reală și regionalizare reală. Poate copiii noștri vor trăi așa ceva. Îi dau dreptate d-lui Șerbănescu în privința „controlului economic” și a „abandonării Ardealului”. Chiar așa, de ce? Din prostie & incompetență? Din cauza unor negocieri departe de ochii lumii văzute? Nu m-aș mira: tocmai spaimele privind „pierderea Ardealului” au condus la „abandonarea” spațiului românesc de peste Carpați. Tema merită oricum atenție în continuare. Și pentru că ține de destinul nostru, cu adevărat!
P.S.: „ Este nevoie de o trecere de la coexistenţa tolerantă la o colaborare activă (mutaţia cea mai semnificativă urmând să fie înlocuirea lui «Eu tolerez» cu «Eu respect»). Aceasta înseamnă, în primul rând, cunoaşterea trecutului şi abia apoi trecerea la acţiunile practice şi pragmatice. Fireşte că, într-o asemenea perspectivă, educaţiei tinerilor – dar şi celei a adulţilor – îi revine o misiune extrem de importantă. 0 astfel de educaţie determină majoritatea să înţeleagă cu adevărat problema minorităţilor, în sensul acceptării şi sprijinirii afirmării identităţii etnice a acestora prin protejarea culturii, religiei, educaţiei şi a limbii fiecăruia. De aceea, atât statul, cât şi societatea civilă trebuie să se implice în combaterea discriminării şi eliminarea oricărei forme de extremism, şovinism, antisemitism sau separatism teritorial, în susţinerea diversităţii culturale şi încurajarea dialogului interetnic, în dezvoltarea multiculturalismului civic din perspectiva apartenenţei la identitatea europeană. Tot atât de adevărat este şi faptul că minorităţile trebuie să-şi dorească să accepte şi să consolideze diversitatea multiculturală, să respecte majoritatea în mijlocul căreia trăiesc şi să fie loiale statului a cărui cetăţenie o deţin” (Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017, p. 394).