Din cand in cand, la stiri aflam de cateva zeci de ani, ca Romania continua sa ramana pe ultimul sau penultimul loc in Europa, la orice indicator, fie el economic, social sau cultural. Azi, auzim acelasi lucru. Nimic nou. Romania parca este prinsa intr-un blocaj, din care nu mai poate sa iasa. Si, cu cat se zbate mai mult, cu atat risca sa ramana intepenita in propria-i neputinta.
In fiecare saptamana se discuta despre un ministru propus de premier si respins de Traian Basescu din diferite considerente. Doar numele si zilele difera. Din cand in cand, se transmite o noua sesizare catre Curtea Constitutionala, de la care vine, aproape de fiecare data, cate o decizie uluitoare, in dezacord cu tot ceea ce hotarase anterior. Apoi, tras parca la indigo, liberalii se intrunesc si mai propun un ministru care trebuie sa fie, obligatoriu, cat mai incomod pentru Traian Basescu. Apoi, invariabil, seful statului scoate de la naftalina cate un dosar, pe care-l arunca presei, insa nu inainte de a varsa o lacrima, ca jertfa adusa la altarul prezidential al parerilor de rau. Ulterior, apare Mircea Geoana, care se zburleste ca un cocos castrat la Guvern, amenintandu-l, printre altele, ca il da jos de pe postament, cu toate ca in urma cu cateva ore purtase negocieri subterane cu premierul pentru sustinerea Executivului. Apoi, ce-i drept mai rar, mai apare un demnitar care este arestat preventiv, ca la zece minute de la anuntul incarcerarii lui sa fie eliberat.
Nici cei de la DNA nu dorm, asa ca, uneori, astia de la anticoruptie mai deschid, destul de timid, un nou dosar penal. Dosar care are o durata de viata, in functie de reactia politicienilor. Mai apoi, primim de la Bruxelles un advertisment pentru starea de mediocritate in care se afla justitia romana, cu toate ca aceste mustrari ne lasa, de o buna bucata de timp, mai reci decat oricand. Pe urma, auzim ca Adrian Nastase revine in forta si scrie, alaturi de Ion Iliescu, pe nu stiu ce blog, ca-i plac termopanele rosii.
Cat priveste jocul cu politica, cateodata, insa tot mai des, un politician trece la un alt partid, care urmeaza sa-si schimbe numele si doctrina. Electoratul, ba! Insa, intotdeauna partidul respectiv va pomeni de aceleasi principii. Daca se poate, cat mai europene… Totusi, un lucru este clar ca lumina zilei: politicienii raman, mereu, aceiasi.
Din cand in cand, se mai aduce in discutie votul uninominal, dar fiecare da vina pe celelalte partide pentru blocarea lui. Apoi, ca un facut, toti alesii nostri sunt loviti de amnezie. La fel se intampla si cu alegerile anticipate si, de ce nu?, cu un nou referendum. Constientizam, astfel, ca avem nevoie de un Marian Vanghelie sau de un Gigi Becali, care sa ne explice problematica disparitiei almanahelor, ori sa ne zgarie timpanele cu povestiri despre Mihai Viteazul. In tot acest timp, cativa dintre parlamentarii romani au adormit, la propriu, intr-una dintre salile de sedinte ale Senatului sau ale Camerei Deputatilor. Dupa caz.
In fine, zilnic mai aflam ca nu s-a mai facut nici un metru de autostrada, ca un primar a luat spaga, dar nu-l trage nimeni de urechi, ca banul public este cheltuit mai ales pentru ca unii sa dea tunuri, ca apare o alta aberatie in dreptul taxei auto, ca au mai murit cativa oameni de pe urma valului de frig, ca romanii au mai tras o teapa spaniolilor sau italienilor, furandu-le banii din bancomate, ca o anume vedeta si-a facut liposuctie, operatie in urma careia a aflat ca-i insarcinata samd. Desigur, uneori, imi aduc si eu aminte ca ar trebui sa fi plecat de mult din Romania. Este un sentiment care ma domina de prea mult timp. Uneori…
