Despre supravieţuirea presei de calitate. Ce-i de făcut?

Daniel Săuca
Sunt în presa locală sălăjeană de prin 1992. Câţiva ani buni, prin „Transilvania Jurnal”, am activat şi în presa regională. Am scris, am auzit şi am văzut multe. De voie, de nevoie, am interecţionat, comunicat cu diversi lideri politici şi din administraţia centrală şi locală. Până mai anii trecuţi, cred, relaţia acestor persoane cu reprezentanţii mass-media era suportabilă. Exista, parcă, un respect reciproc. Şi „explozia” social media, lipsa reglementărilor legale privind meseria de jurnalist, sărăcia presei locale şi, mai recent, pandemia, au condus la o deteriorare a „relaţiei” dintre „a patra putere a stat” şi celelalte „puteri”. Mulţi politicieni, şi pe fondul nesfârşitelor campanii electorale din România, şi-au dat seama că nu prea mai au nevoie de ziarişti, ca pe vremuri, ci de „mercenari” care să activeze mai ales în zona liberă de aproape orice reguli a Internetului. De altfel, cam peste tot în România presa tipărită „clasică”, media locală, în general, are tot mai puţină importanţă în complicata relaţie dintre puterile, formale şi informale, ale statului. „Legea” o fac marile companii media bucureştene (nu puţine cu capital străin), companiile multinaţionale, globale (Yahoo, Facebook etc), companii ce „înghit” de altfel tot mai multă publicitate, şi din „conturile” ce erau destinate oarecum tradiţional şi presei locale, companiile (nu puţine cu capital străin) ce-şi derulează propriile campanii de comunicare şi publicitate (sunt tot mai multe canale de comunicare în online) sau partidele parlamentare (cu bugete tot mai consistente dar nu neapărat pentru presa locală de tip „clasic”). Până la urmă, cam despre asta este vorba: despre bani. Despre supravieţuire. Ei bine, în acest context tot mai puţin favorabil publicaţiilor „tradiţionale”, apar sau se accentuează şi probleme ce ţin de informarea publică, de relaţia între autorităţi şi ziarişti. O relaţie tot mai încordată, şi pentru că, din păcate, mulţi lideri „nu le au” cu comunicarea (nu numai cu cea publică) şi pentru că mai întotdeauna autoritatea nu poate ieşi din „logica” propagandei, campaniei electorale. Şi pentru că nu mai există respect pentru jurnalişti şi pentru jurnalismul pe „stil vechi”. Nu puţini reprezentanţi ai autorităţilor preferă chiar şi „fake news”-ul deoarece „ratingul” acestuia e net superior unei ştiri corecte dintr-o media de calitate. Desigur, există şi multe vini ale patronatelor, ziariştilor, dar nu despre asta vreau să vorbesc azi. Ce-i de făcut? Printre multe altele, cred că merită să avem în continuare încredere în organizaţii şi ziarişti care încă mai cred în norme deontologice. La noi în judeţ, de pildă, lăsând la o parte modestia, cred că Asociaţia Jurnaliştilor din Sălaj a militat constant pentru profesionalism, atât din partea membrilor, cât şi a „opoziţiei”. Sigur, nimeni nu-i perfect, dar eu chiar nu-i înţeleg pe sălăjenii (nu puţini cu funcţii) care preferă, de pildă, senzaţionalismul ieftin, gregar, mincinos unor informaţii corecte. În rest, aştept de prea mult timp: o lege a presei, reglementarea profesiei de jurnalist, reglementarea publicaţiilor online, purtători de cuvânt dedicaţi, sprijin deştept din partea statului pentru supravieţuirea presei de calitate… Sănătate!