Despre sănătatea minții

Daniel Săuca
E tot mai greu nu numai cu sănătatea trupului ci și cu sănătatea minții. Sau mai ales cu sănătatea minții. Pandemia, și la noi, și aiurea, presează judecata, echilibrul. Suntem tot mai apăsați. Mai nervoși. Mai irascibili. Frica de moarte, de boală, temerea pierderii celor dragi sau suferința aproapelui ne dereglează. Apoi ne gândim, nu de puține ori în cheie dramatică, la locul de muncă, la câștigurile bănești necesare vieții de zi cu zi. Mass-media, aproape toate, nu ne ajută să fim mai calmi, mai înțelegători. Ele livrează nonstop știri, informații, opinii mai ales despre pandemie, în știuta atmosferă alarmistă, acuzatoare, plină de manipulări și propagande de tot felul. Izolarea, fără minime exerciții spirituale, poate fi fatală. Mai ales pentru sănătatea minții. Și nu doar exercițiile spirituale sunt salutare. Ne pot ajuta dialogul calm, polemicile cordiale, introspecția aplicată. E tot mai greu: până și purtatul măștii a ajuns un subiect dezagreabil. Respectarea regulilor impuse de autorități a ajuns pentru prea mulți nici măcar o glumă proastă. La noi se adaugă campania electorală isterică și prea multele declarații indecente ale liderilor politici. Dacă nu reușești cumva să te eliberezi de această nebunie, totul, aproape totul devine sufocant. Cum s-a spus deja, pe diverse note și intensități, lumea a luat-o razna. Suntem, fără îndoială, în război. Un nou război mondial, mult mai silențios și mai misterios decât precedentele. Ei bine, în această situație tragică, eu unul nu înțeleg și de ce elitele (presupun că mai există elite responsabile de binele public și în România) nu „lucrează” mai ales pentru sănătatea minții. E, destul de probabil, una din soluțiile ce pot fi salvatoare. În final, vă (re) amintesc de „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt, una din cele mai frumoase cărți care s-au scris în limba română. Zice Steinhardt: „Pentru a ieși dintr-un univers concentraționar – și nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniță ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluția (mistică) a credinței. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecința harului prin esență selectiv”. Una din soluțiile amintite în continuare de autorul menționat e cea a lui Winston Churchill și Vladimir Bukovsky, și anume: „în prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta”. Oare câți dintre noi pot să facă asta fără o „asistență spirituală”? Dincolo de medicii trupului, avem mare nevoie de medicii minții. Rămâne de văzut ce se va alege de mintea noastră după sfârșitul pandemiei.
P.S.: Nu cumva trăim într-o nouă formă, mai subtilă, de totalitarism?