Despre fericire și încrâncenare

O jumătate de zi am petrecut alături de niște oameni buni, oameni cu ajutorul cărora am descoperit suflete chinuite, trecute prin greutățile vieții. Asta m-a făcut să conștientizez cât de fericit și bogat sunt și că bogăția mea este familia și sănătatea. Restul sunt doar povești. Problema este alta. Încrâncenarea multor oameni a ajuns la cote inimaginabile și răutatea crește alarmant, dar nu înțeleg de ce. Repet. Cred că așa bine cum ne este acum, nu ne-a fost niciodată. Putem vorbi, putem scrie și spune ce gândim, suntem liberi să mergem unde dorim și când dorim, privesc în jur și văd plin de mașini, magazine aglomerate, cumpărături, internet, rețele de socializare. Să fie oare toate acestea o falsă bunăstare, toate aceste ingrediente să cauzeze răutatea și încrâncenarea oamenilor? Am participat la o conferință de presă. În timp ce un inginer vorbea, un trecător a început să urle, să înjure ca la ușa cortului doar pentru că nu simpatiza partidul din care făcea parte vorbitorul. Ce e cu noi, ce e cu voi, de unde atâta răutate? Înainte de 1989, copil fiind, părinții mă duceau la Brădet, la iarbă verde. Era plin de lume. Aproape toți mergeam pe jos, cu pătura sub braț. Unii aveau mașină, dar n-o puteau folosi. Nu aveam mare lucru cu noi, dar aveam toți în traistă ceea ce azi lipsește tot mai mult: omenia. Fiecare lua din puținul său și așeza pe pătură. Mâncam la comun, jucam fotbal cu o veche minge de fotbal, una cusută de nenumărate ori de uzată ce era. Berea lipsea aproape de fiecare dată. Rândul de așteptare la mici și bere era uneori de sute de oameni. Cu toate acestea, oamenii păreau fericiți, glumeau, râdeau și se distrau. Nu regret acele vremuri din motive pe care le știm cu toții, dar îmi pare rău că democrația din zilele noastre este tot mai prost înțeleasă, iar vremurile actuale ne transformă și nu știu de ce. Poate mă ajutați voi să înțeleg.