Despre curaj și asumare

În primele două săptămâni din august cred că m-au sunat cel puțin șase sau șapte persoane nemulțumite, disperate că nu au apă și că s-au săturat. Aproape că mi-au poruncit să fac ceva, să anunț undeva că nu curge apă. Am anunțat și în ziar și la radio de m-am săturat, m-am dus și în cartiere, am stat de vorbă cu oamenii, le-am luat interviuri, am încercat să-mi fac datoria așa cum am putut eu mai bine. Doi dintre cei care m-au sunat au dat vina pe presă pentru problema apei din Zalău, că noi, jurnaliștii, ar trebui să-l luăm pe Zaharia la pumni, să-l luăm de gât. Ceea ce m-a șocat și m-a enervat în același timp a fost că toți m-au rugat la finalul discuțiilor să nu cumva să îndrăznesc să spun numele lor în materialele de la ziar și radio, că nu doresc să se știe că ei au anunțat presa, că sunt nemulțumiți și că autoritățile nu își fac treaba. Asta m-a oripilat. Adică te sună în draci oameni care aproape că te amenință să faci ceva pentru a le rezolva problema, dar ei vor ca sesizările lor să rămână anonime, să nu se știe că ei au cerut sprijin, că au sesizat o problemă reală, din păcate. Sute de oameni s-au plâns pe rețele de socializare că nu curge apă, că e o situație dramatică, dar numai câțiva au avut curajul să se ducă la ușa furnizorului pentru a cere lămuriri. Toți ceilalți au protestat pe facebook, acolo au devenit curajoși. Au curs mesajele pe facebook. Cunosc un caz concret, cel al unui cartier. Cineva a venit de două-trei ori cu inițiativa de a protesta, de a merge la fața locului, în fața sediului furnizorului de apă. Din sutele de oameni care au anunțat că vor participa la protest, la fața locului au venit șapte sau opt, ceva de genul. Asta spune multe despre noi, despre oamenii din ziua de azi. Parcă nu mai avem curaj, parcă vrem ca tot alții să ne rezolve problemele, nu mai avem curajul să ne spunem nemulțumirile și vrem mereu ca alții să bată cu pumnul în masă pentru binele nostru. Este adevărat, ceea ce se întâmplă cu apa la Zalău este ceva greu de imaginat. Adică să ai tu apă destulă în Vârșolț, dar să nu o poți furniza oamenilor? Asta este de noaptea minții și nu mai vreau să aud scuzele furnizorului, este halucinant ceea ce se întâmplă, dar și oamenii nu mai sunt aceeași de acum două sau trei decenii. Cine se bucură de lipsa noastră de curaj, de asumare? Exact cei care ne cauzează problemele. Ei știu că nu mai suntem dispuși să le batem în poartă, să protestăm, să facem ceva concret. Lumea s-a schimbat, oamenii sunt alții, iar direcția nu este bună deloc. Simt o frică tot mai generalizată printre oameni și nu reușesc să-mi dau seama de unde e frica asta, cum a apărut, de ce? Nu știu, poate mă ajutați voi să înțeleg.

2 Thoughts to “Despre curaj și asumare”

  1. […] mai bine. Doi dintre cei care m-au sunat au dat vina pe presă pentru problema… Articolul Despre curaj și asumare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. friptura

    cred ca este simplu: politicienii pusi in functii cred ca li se cuvine functia natural si cand ii reclami le ameninti bunastarea personala, de aceea vor reactiona in stil mafiot sunandu-te acasa facand presiuni la vecini si prieteni sa iti retragi reclamatia.cel mai bun exemplu cand reclami manelistii la politia locala care iti dă numarul si numele la cei pe care îi reclami

Leave a Comment