Daniel Săuca
Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) nu înseamnă „doar” sărbătorirea „poetului nepereche” Mihai Eminescu. Merită, măcar în această zi specială, să ne aducem aminte de nume(le) mari al culturii române. Lista e foarte lungă: Brâncuși, Eliade, Cioran, Ionescu, Enescu, Steinhardt, Noica, Vulcănescu, Pârvan, Iorga, Luchian, Grigorescu, Maiorescu, Nichita, Blaga, Bacovia etc. Să ne aducem aminte de ei nu ca la un parastas al culturii, ci la ceea ce a rămas viu, actual din viața și opera lor. Cum s-a spus/scris pe bună dreptate, trăim (și) prin ei, prin imensa, extrem de importanta lor contribuție la normalitatea, echilibrul unei lumi aflate de mult în dezechilibru. De Ziua Culturii Naționale, mai merită să acceptăm „diferența”, „cultura diferenței”, să acceptăm că nu toți sunt sau trebuie să fie ca noi. Greu, nu? Ca și îndemnul neotestamentar: „«Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu, 12, 31).
„Nous sommes Charlie”? Hmîî… S-a manifestat zilele acestea și un soi de paranoia colectivă. Suntem uniți sprijinind blasfemia în numele libertății de exprimare? M-aș mira. Cât de repede uită Occidentul, de pildă, secolele de teroare impuse de Inchiziție. Un subiect intens, decisiv, milenar. De meditat în continuare. Chiar și de Ziua Culturii Naționale (de la noi).
Tot cu acest prilej sărbătoresc, redau câteva vorbe ale lui Hugo de Greff, manager cultural, din „Dilema veche” (569): „Există studii foarte serioase care arată că investiția în cultură e rentabilă. De pildă, un studiu realizat acum câțiva ani la solicitarea Comisarului European pentru cultură și care urmărește impactul culturii asupra societății a generat rezultate surprinzătoare. Cifra de afaceri a domeniului cultural este mai mare decât cea a industriei de automobile. Aproape șase milioane de europeni, adică vreo 3 la sută din populația Uniunii, lucrează în industriile culturale. Toate cifrele arată că domeniul cultural e important. Cultura costă, dar practicarea culturii aduce bani”. De discutat, evident. Și dacă așa ceva se poate aplica în Sălaj și în Zalău. Unde multe lucruri sunt „altfel” decât în țară și în spațiul european.
Articol de suflet, dar sufletul autorului puțin contradictoriu inca.Nu are curajul necesar pentru opinie care, poate , nu e chiar singulura in acest muget al globalizarii.