De Ziua Culturii

Daniel Săuca

Spuneam nu demult, în acest spațiu tipografic, că m-am săturat de betoane, asfaltări, canalizări. Ferice, am mai afirmat, de țările care, și, sau mai ales, în pandemie, au avut grijă de cultura și educația lor. Adaug: ferice de țările unde respectul pentru lucrătorii din educație și cultură nu s-a erodat. La noi, e tot așa cum a fost și cum va fi. Accente pe populism, senzaționalism, manelism, individualism etc. Într-o mare de indiferență față de ceea ce a însemnat până mai ieri cultura și educația de tip „clasic”. Intervenția statului în modelarea gusturilor publice rămâne aproape absentă. Rămâne și „subfinanțarea”, mă rog, „finanțarea deficitară”. Cuvântul-cheie e din nou supraviețuirea… De Ziua Culturii Naționale reamintesc articolul 33 din Constituția României, „Accesul la cultură”: „(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume”. Accesul ăsta de multe ori este explicat cam așa: comunitățile nu vor cultură, nu vor bibliotecă, prioritățile lor sunt altele. Așa că, mă aștept să câștige din nou betoanele și asfaltările. A, și grijile de zi cu zi, într-o țară tristă, tot mai apăsată de facturi, inflație, boli, restricții, lipsa de speranță… Chiar și așa, se impune un „La mulți ani!” tuturor celor care mai cred în cultură.