De la Liviu Corleone de Sicilia, la Don Dragnea de Teleorman

Războiul din PSD nu s-a stins. Disensiunile dintre social-democrați par a se fi încheiat, odată cu strivirea în picioare a grupării Grindeanu, însă dinspre PSD se simte încă miros de praf de pușcă. Acolo, focul încă mocnește. Doar starea de beatitudine de după moțiune mai menține conflictul în stare latentă…

Este cât se poate de vizibil faptul că, în PSD, nu există astăzi o tabără bună şi o alta rea. De-a lungul mandatului său în fruntea Guvernului, Sorin Grindeanu s-a dovedit un prim ministru slab, depersonalizat, fără viziune, aruncat în funcție împotriva voinței sale, doar pentru a executa, orbește, nişte ordine. Și-apoi, știm cu toții scopul principal al guvernărilor PSD, care a fost mereu același: salvarea penalilor de tentaculele justiției. În acest sens, pentru a-și păstra puterea, PSD a mituit electoratul. Scenariu pe care îl înghițim și în această legislatură.

Social-democrații au câștigat detașat alegerile promițând electoratului râuri de lapte și miere, pentru ca apoi, speriați de “hăul” deficitului bugetar care se căsca în fața lor, aceștia să dea bir cu fugiții. Sau, pur și simplu, guvernanții au decis să pună stavilă promisiunilor. Pentru că, da, PSD este la această oră cu sacii în căruță. Însă, din nefericire pentru partid, îi cam lipsesc caii de cursă lungă. Pentru că “murgul” Grindeanu, speriat de amploarea hoţiilor comise de camarila lui Liviu Dragnea, a început a ruguci. Moment în care haita de lupi pesedistă i-a sărit la beregată. Așa că, peste noapte, practic, din mult lăudatul, plin de medalii și nemaivăzute performanțe, premierul Grindeanu a devenit mult înjuratul și nepriceputul prim ministru. De ce? Pentru că așa a vrut el, Liviu Dragnea, acest „capo di tutti capi”, individ extras parcă din pelicula „The Godfather” („Nașul”), un personaj absolut nemilos, care, încet-încet, punea stăpânire pe tot ceea ce-l înconjura, executând fără milă orice personaj care avea curajul sau ghinionul să-i stea în cale. Însă, credeți sau nu, Liviu Dragnea este mult mai periculos decât orice personaj de film, Don Vito Corleone fiind mic copil în fața baronului de Teleorman. Nu știu dacă ați observat, însă Dragnea și-a amanetat, în mai puțin de șase luni, o întreagă țară, transformând milioane de români din decidenți în slugi.

Singurul lucru pozitiv care poate să ne dea speranțe în acest film horror este că protestele masive din februarie (legate de OUG 13) au arătat că Dragnea, oricât de persuasiv ar fi în ideile sale, nu poate convinge și îngenunchia un întreg popor. Până la urmă, Dragnea ne-a deschis ochii. El ne-a ajutat să redescoperim din nou faţa hidoasă a politicianului român, capabil de orice minciună, de orice troc, pentru a se agăţa de ciolanul puterii, personaj de care trebuie să ne ferim că de râie.

Sincer, chiar nu mai contează cine a pierdut sau a câștigat din recentul război Dragnea-Grindeanu. Important este că, din acest conflict, o tabără va fi aruncată la coșul de gunoi al istoriei. Cine stă la rând?