De la Barbu citire sau cum să iei eroii la mişto

Am trăit să o aud şi pe asta: “Profesia de politician este una mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”. Această propoziţie a fost extrasă din puţul adânc al gândirii senatorului Daniel Barbu și îmbrâncită în eter, pe toate posturile radio-tv. La o oră de maximă audienţă, parlamentarul ne-a adus în case un putpuriu de elucubraţii, spunând iniţial că meseria de politician este mai dificilă decât cea de miner, adăugând ulterior faptul că aceasta este mai grea şi decât cea de militar aflat pe front.

Lăsând la o parte faptul că, oricum o suceşti, tot a inepţie sună, pentru că nu ai cum să compari o muncă intelectuală cu una fizică în niciun context, comparaţia cu pricina a fost imediat împerecheată cu o alta, şi mai halucinantă, după cum spuneam. Cum că ăia de calcă pe mine prin însoritul Afganistan, dorm iepureşte cu raniţa în spinare şi pistolul automat la cap, nu au atâta de lucru, iar atunci când au, oricum nu e atât de greu comparativ cu ceea ce face măria-sa politicianul.

Ceea ce m-a şocat a fost nu comparaţia în sine, ci faptul că ea vine din partea unui om pe care eu îl credeam un intelectual rasat, un om cu bun-simţ politic. M-am înşelat, pentru că auzind această comparaţie aberantă, am realizat că oamenii aceştia, aşa-zis politicieni (cu puţine excepţii) trăiesc într-un marasm “ţesut” de ei înşişi, ajungând, precum cei cu probleme pe la mansardă, să creadă grozăviile şi minciunile pe care le rostesc plenar. N-aş vrea să-l văd, vreodată, pe acest domn, îmbrăcând o uniformă şi încălţând bocancii de luptă, manevrând un aruncător de grenade sau făcându-şi cruce după ce tocmai a constatat că nu i-a zburat un picior, ori vreo bucată de falcă, deşi mina ce tocmai a explodat se afla la câţiva metri de el.

Dacă nu ai legătură cu această meserie nu ai cum să dimensionezi responsabilitatea, greutatea incredibilă a misiunii, riscul vital şi stresul psihologic prin care trece un militar, zi şi noapte, secundă de secundă, aflat într-o misiune pe un câmp de luptă. Iar dacă nu ştii, decât să spui prostii în faţa naţiunii, mai bine taci! Mai mult ca sigur că nu putem vorbi despre un om care a făcut armata sau care are un minimum de băgăjel informativ referitor la ceea ce fac militarii pe câmpurile de luptă, cele mai violente şi mai nenorocite de pe Pământ. Şi nu acesta este lucrul cel mai grav, că nu ştie, ci faptul că nici măcar nu a avut în atâţia ani curiozitatea să afle, ori să se documenteze cu privire la ceea ce fac militarii noştri acolo, ce înseamnă un teatru de război, ce mai fac cei care au mers la aeroport să-i aştepte pe cei dragi, veniţi acasă între patru scânduri, din Afganistan.

În condiţiile în care toată lumea simte, vede şi ştie, de decenii, ce face un politician, cu ce se ocupă în principal, unde duce amestecul politicului sau al politicianului în viaţa cetăţeanului, ce dezastre vin cu aceste imixtiuni politice în toate instituţiile locale şi judeţene, să mai vii cu o astfel de declaraţie… înseamnă că ori eşti mai sărac cu duhul decât întunericul, ori chiar nu ai aflat niciodată în viaţa ta ce înseamnă bunul-simţ. Căci despre politică şi cum se face ea, astfel încât să semene a politică şi să nu semene hoţie, minciună şi demagogie, pe acolo pe unde trece, nici nu mai are sens să discutăm, având în faţă astfel de declaraţii gândite în noaptea minţii. Mi-am amintit faptul că domnul în cauză nu este la prima aberaţie, în trecut el făcând nişte comparaţii şi trasând, în calitate de sinistru al culturii, nişte directive de te lua cu vertij şi cârcei: înainte de a demisiona în 2014 din functia de Ministru al Culturii, Barbu a gafat magistral spunând că programul anti HIV-Sida ar trebui lăsat deoparte în favoarea “festivalurilor şi evenimentelor culturale”.

De plâns, de-a dreptul. Iar aceşti oameni ne conduc, ne fac legile, ne hotărăsc destinele, nouă şi pe cele ale copiilor noştri. Tocmai pregătesc marea milogeală şi cerşetorie de voturi, apar seară de seară la televizor punând concluzii preţioase şi făcând astfel de declaraţii care, cu siguranţă, vor rămâne aşezate într-un colţ de istorie, respectiv coşul de gunoi.