Evenimentele petrecute în ultimele săptămâni în fotbalul sălăjean le-am putea numi, mai degrabă o „mizerie fotbalistică” decât o campanie în care toţi cei implicaţi în fenomen au vrut binele fotbalului. Unii cu proiecte copiate de la Federaţia Română de Fotbal, alţii cu proiectele lor, fiecare a încercat în felul lui să atragă oamenii de partea lor, iar cel mai bine pare să-i fii reuşit managerului de la Viitorul. Nimeni nu spune că Daniel Sabou este omul perfect din fotbalul sălăjean, nimeni nu spune că acesta nu a făcut şi greşeli în cei 11 ani cât a condus clubul său de copii şi juniori, dar în spate rămân nişte rezultate şi performanţe pe care nimeni nu i le poate lua, indiferent că vrem sau nu să recunoaştem acest lucru. Nici măcar arbitrii (dacă-i putem numi chiar pe toţi arbitri), care se simt jigniţi de anumite afirmaţii făcute de Daniel Sabou, nu pot să şteargă istoria celor 11 ani în care Zalăul şi Sălajul s-a mândrit cu un club de copii şi juniori şi sunt convins că o va face în continuare, indiferent de obstacolele care îi vor apărea sau care intenţionat i le vor pune unii în faţă.
Chiar dacă există persoane care au curajul să spună că Daniel Sabou a câştigat alegerile beneficiind de susţinere politică, cu toate că nu au nicio dovadă certă în acest sens, unul dintre puţinii jucători cu care Sălajul s-a mândirt în anii anteriori la nivelul Diviziei A va conduce pentru următorii patru ani fotbalul sălăjean. Până şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost cât se poate de elegant la adresa noului şef al fotbalului sălăjean, chiar dacă nu are o relaţie strânsă cu acesta, aşa cum se întâmplă în cazul lui Ioan Onicaş. Şeful FRF vrea o schimbare în bine a fotbalului românesc şi este conştient că fără o colaborare bună cu preşedinţii AJF-urilor nu va reuşi acest lucru. Tocmai de aceea, a dat de înţeles că noului preşedinte al AJF Sălaj trebuie să i se dea încredere totală (timpul va demonstra dacă are sau nu capacitatea necesară să conducă această instituţie).
Noi însă, mai bine zis unii dintre noi, încercăm să-i punem „beţe-n roate”, fiindcă nu ştim să pierdem, nu ştim să ieşim cu demnitate dintr-o bătălie, fie ea şi nedreaptă. Dintr-o dată, nu mai vrem cu toţii binele fotbalului sălăjean, aşa cum am promis în campanie. Dintr-o dată, din acei oameni care, dacă ar fi fost cazul, am fi trecut şi marea în înot, am devenit nişte „fufe” care încercăm să ne ascundem în nisipul de pe plajă pentru a ne acoperi „goliciunile”.
Nu cred că cineva poate să-mi reproşeze că am fost subiectiv în această campanie (dacă fac o astfel de afirmaţie îi rog să-mi aducă dovezi concrete), însă nici nu pot să fiu de acord cu acel aşa-zis protest al arbitrilor. Fără a minimaliza activitatea cuiva, exceptându-i pe arbitrii divizionari cu care judeţul s-a mândrit şi se mândreşte la nivel naţional, arbitrajul sălăjean tinde spre mediocritate, la fel cum, de altfel, s-a întâmplat şi cu fotbalul în ultimii ani. „Oamenii în negru” trebuie să înţeleagă că nu ei sunt „actorii” principali într-o partidă de fotbal, chiar dacă mulţi dintre arbitri încearcă să demonstreze contrariul pe anumite dreptunghiuri verzi. Este adevărat, ei fac legea, iar deciziile lor sunt greu de schimbat, dar scopul principal este de a creşte calitatea fotbalului, aşa cum ar trebui să se întâmple şi la nivel local.
Sunt curios câţi dintre arbitrii care activează în fotbalul judeţean au citit acel drept la replică (protest nu poate fi intitulat) ca urmare a afirmaţiilor făcute de preşedintele Daniel Sabou săptămâna trecută la un post local de televiziune. Instinctul de turmă primează şi în acest caz, însă, mă întreb, câţi dintre cei care par decişi să renunţe la cariera de arbitru au motive bine întemeiate şi câţi sunt constrânşi să pună presiune în aceste zile pe noul preşedinte? De fapt, voi ce vreţi?
mai , dar in acest sport se baga bani publici?
1. Vrem ca sportul sa nu fie influentat si condus de politic. In ultimii ani, si mai ales in ultimele luni, ,,am descoperit” de ce au fost, si de ce sunt in stare politicienii romani (nu intamplator, arestati pe banda rulanta – frumos model pentru cetatenii onesti ai Romaniei).
2. Vrem ca cel ,,desemnat” si care se vrea presedinte, sa prezinte credibilitate, pt ca in joc este si activitatea si carierea noastra. Vrem sa plecam pe un drum bun, dar de fapt ce vedem: lipsa de oameni competenti pentru comisii (disciplina, arbitri etc); functii importante din mecanismul AJF numite/propuse, fara ca acestea sa fie consultate (arbitri, trezorier) sau ,,gasite” cu cateva ore inainte de alegeri (secretar). Reactivarea unor persoane controversate (Vincze Ionci). Lumea stie si vede ca totul este o himera si ca acest balon de sapun se va sparge foarte repede. Noi nu vrem sa fim partasi la aceste ,,manarii” care s-au pus la cale cu ajutorul, si cu interventia directa a politicului.
Bai , asta cu raspunsurile , voi nu stiti sa pierdeti! Iar la minarii Onicas este maestru .
1. Ce are politica aici ? Conducatorii de club l-au ales 🙂
2. Credibilitate a aratat in fata conducatorilor de club . Sinteti de risul lumii .