Calitatea are chipul celor care ne conduc

 De multe ori am fost surprinşi să constatăm că produse cunoscute, de “brand” – cafea, dulciuri, alimente diverse ori detergenți, au la noi un alt gust ori o calitate net inferioară decât aceleaşi produse cumpărate din ţări precum Germania, Austria, Ungaria sau Olanda. Pe lângă acest lucru care desigur, ne umple pe toți de nervi și pe cei care conduc destinele economice ale acestei țări îi umple de toate înjurăturile posibile, și prețurile sunt cu mult mai mari decât în magazine similare din alte țări europene. Iar acest lucru pune literalmente bomboana pe colivă. Este vorba despre produse identice, asta ca să nu creadă cineva că facem o comparație între cafeaua Jacobs – de exemplu – și o altă cafea cu nume mai puțin sonor, dar… tot cafea.

Revenind la calitatea absolut scandaloasă a unor produse, dacă până acum puneam acest lucru pe seama unei percepţii diferite sau particularizate în funcţie de… gustul fiecăruia, iată că problema este, în fapt, nu doar o senzaţie la nivel de consumator ci un adevăr dovedit în mod oficial nu doar la noi, ci şi în alte ţări din estul şi sud-estul Europei. De la alimente sărim la şampoane, creme de faţă, deodorante,lame de ras, produse pentru copii etc şi constatăm că situaţia este aceeaşi.

Ţările din vest ne aduc pe rafturi, cu acordul nostru, aceleaşi produse pe care le găsim şi în magazinele lor, cu etichete identice, atrăgătoare şi care fac parte din aceleaşi branduri, însă de o calitate care lasă mult de dorit. Am amintit de cafea – acelaşi pachet de cafea: identic, made in Germany, dar gust total diferit. Acolo – aromat, complex, corpolent, aici – acru, rânced de multe ori şi fără tărie! Iar acesta este doar un exemplu. Totul are la bază folosirea unor materii prime de proastă calitate, dar, spun tot mai multe surse, şi a unui proces de fabricaţie net inferior celui prin care aceleaşi produse trec în fabricile din Europa Occidentală sau în cele din alte regiuni, dar care deservesc exclusiv retailerii din ţările vestice. Totul făcut aşa, ca pentru ţările de la celălalt capăt al busolei. Vina este, desigur, şi a lor; însă partea cea mai mare din vină ne aparţine, pentru că acceptăm fără să crâcnim astfel de produse care nu fac altceva decât să păcălească consumatorul, iar marile firme din Europa de Vest să prospere prin minciună, pe banii noştri. Nu, sărăcia nu este sinonim cu prostia, iar românii, chiar dacă o duc greu în majoritate, încep să realizeze acest adevăr sinistru și să taxeze produsele trucate, refuzând să le mai cumpere. Cum ar veni, mu..a s-a întors către cei care au crezut că ne-o dau nouă, prin aceste minciuni. Multe din produse NU se mai vând iar acest lucru îngrijorează multe magazine, în special supermarketurile. 

Dacă România este pasivă la nesimţirea, pe acest segment, a occidentului, iată că ţări precum Cehia, Slovacia sau Ungaria au pus deja piciorul în prag şi i-au pus deja la punct pe cei care fraieresc consumatorii din ţările de est. Oficialii români recunosc şi ei, tărăgănat, diferenţa uriaşă între un pachet de cafea aparţinând aceluiaşi brand, dar cumpărat din vest şi acelaşi pachet, cumpărat din supermarketurile din est. De celelalte produse nici nu mai amintim – cele congelate, îngheţata, torturile ambalate, ciocolata, mierea de albine şi toate celelalte produse pe care noi le adunăm bucuroşi de pe rafturi, pentru că – nu-i aşa – sunt de marcă. De preţuri nici nu mai are rost să amintim, fotografiile din supermarketurile germane, în care vedem un borcan de castraveciori cu 99 de cenţi (aproximativ 4 lei) iar în acelaşi magazin, dar din Zalău, produsul (identic) costă de trei ori mai mult. Păcăleala cu tupeu e valabilă, evident, nu doar la acest produs, ci la multe altele, constatându-se în final că suntem fraieriţi o dată de producătorii care ne trimit sub branduri celebre toate porcăriile şi pe de altă parte, de avariţia patronului român care consideră că un preţ umflat de trei ori în supermarketurile binecunoscute nu reprezintă o tragedie pentru nimeni.

Promoţiile false, produse aflate extrem de aproape de termenul de expirare sau chiar expirate şi lăsate acolo pe raft să prostească clientul pe mai departe, dar şi relaxarea patronilor, vin să completeze această situaţie prin care consumatorul român şi cel din ţările vecine este păcălit sistematic de producătorii occidentali. Cehia se alatură aşadar Slovaciei şi Ungariei, care spun că multinaţionalele din domeniul alimentar vând mâncare mai proastă pe piaţa estică – mai săracă şi mai puţin competitivă. Indiferenţa autorităţilor, a politicienilor care ne conduc sau, după caz, complicitatea acestora întru acelaşi interes hoţesc, sărăcia care planează asupra majorităţii consumatorilor şi lipsa de măsură a patronilor duc păcăleala mai departe.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorului fac valuri şi atrag atenţia spunând că, în cel mai rău caz, aceste produse ar trebui să apară pe rafturi cu o altă etichetă, distinctă, diferită de cea a produsului original, cu o altă denumire şi cu o listă de ingrediente cinstită, completă, fără să inducă în eroare cumpărătorii. Adică – vrei rahaturi, deși ai alte variante mai oneste la preț asemănător – ţi le asumi şi măcar le cumperi în cunoştinţă de cauză, nu crezând că îţi alinţi papilele gustative cu ceea ce vezi prin reclamele penibile de la TV. Consumatorii care cred cu tărie în branduri de renume mondial şi savurează, de la reclamă şi până la produs toate aceste mărfuri în totală necunoştinţă a marelui adevăr, află acum în mod oficial că nu e de vină simțul gustului ci nesimţirea şi sfidarea occidentului care ne prosteşte, sub ochii blajini ai autorităţilor, cu aceste păcăleli.

N-ar fi oare, o idee bună, ca măcar din când în când să le mai dăm ăstora peste bot şi să alegem un produs românesc, lăsându-l pe cel colorat ca o sorcovă “made in UE”, să mai stea o tură pe rafturi? Poate le vor patronii, cine ştie? Sunt convins că mulţi dintre noi, chiar dacă uneori plătim cu un leu mai mult, avem mai multă încredere şi găsim mai multă siguranţă, chiar satisfacţie, atunci când cumpărăm şi consumăm un produs alimentar de acasă, nu o păcăleală de import aşa cum se întâmplă de multe ori să găsim pe rafturile de la noi. Indiferent ce decizie luaţi, informaţi-vă înainte, citiţi cu atenţie etichetele, aveţi încredere că gustul nu are cum să vă înşele, iar în final, “cântăriţi” şi alegeţi. Dar nu e vina importatorilor, a brandurilor străine care ne-au invadat pur și simplu, a vânzătorilor sau a producătorilor. Vina o poartă acest sistem putred și corupt, acești nenorociți aflați la cârma țării care, pentru un pumn de arginți, ling în fund companiile străine, ne bagă pe gât mărfuri de doi bani și nu fac nimic pentru a proteja cetățeanul sau producătorul român.

 

2 Thoughts to “Calitatea are chipul celor care ne conduc”

  1. Cristina Terhes

    Foarte adevarat! Am calatorit in aproape toate tarile UE si magazine precul Lidl, Penny ( Rewe Group in Germania) Aldi etc au acelelasi marfuri facute de aceleasi concerne insa preturile sunt cu pana la 30 la suta chiar mai mult, mai mici! De calitate ce sa mai vorbim? Suntem pe drept cuvant lada de gunoi a Europei, totul din cauza acestor nemernici care ne conduc si satisfac interesele altora lasandu-ne pe noi de izbeliste.

  2. serios ?

    12 ani ne- a condus Basescu , un an Ciolos iar presedintele Tarii e PNL de patru ani !
    Normal , ei fixeaza preturile , nu British Tobacco , nici Pepsi …Si tot ei modifica compozitia produselor in Romania ,

Leave a Comment