De-a râsu’-plânsu’

Scena politică românească, aşa cum nu doar eu am trâmbiţat în rândurile mele, ci şi alţii, mai mari ca mine, şi-a mai arătat o dată în plus, măsura ridicolului şi a nepăsării faţă de acest popor. Am văzut şi auzit cu toţii o nouă reprezentaţie penibilă în care pe fundalul mizei principale -ciolanul- s-au dat în spectacol jignirile, denigrările, plata poliţelor şi miştocăreala. Ei între ei, ca un tenis prost, cu ouă şi roşii, după care evident, toate grămadă în capul românului, încasatorul etern al pumnilor din partea aleşilor. Dacă cineva mai avea vreun dubiu cu privire la exemplarele existente la putere precum şi faţă de cele care aşteptă, salivând, să preia halca,(după ce au avut-o în trecut şi au devorat-o în timp ce tăiau din mâncarea şi medicamentele pensionarilor şi bugetarilor), cred că acum şi cel mai străin de cauză, s-a lămurit definitiv. ”Toma necredinciosul”, crede, în sfârşit ceea ce vede. Moţiunea cea penibilă, un eşec răsunător şi o greşeală care vine să întregească imaginea unei opoziţii care merge înainte cu două picioare stângi, a reuşit cel puţin să ofere acestui popor un răspuns final, înainte de startul minciunilor şi gargarei ce vor alcătui iminenta campanie electorală pentru alegerile de anul viitor.

Am văzut un lider opozant cu fustă prezent la tribună cu vena de la tâmplă gata de implozie, într-un discurs înveninat şi înspumat care nu a transmis, practic, nimic concret audienţei. Atacuri la persoană, dezgropăciuni de morţi, ba pe-a mă-tii, ba pe-a lu’ tac’tu etc. Am văzut un premier ajuns la limita răbdării, care îi demonstra Cruelei că cine zice ăla e, dând cu nişte contracte de pupitru şi sfătuind peneliştii să-şi vadă bârnele din ochi înainte de a atrage atenţia asupra paiului din ochii altora. Afară, „marele” miting, altă mostră de penibil. Atâta circ şi panaramă eu nu am văzut nici la japonezi, măcar ăia se iau la bătaie cinstit şi bărbăteşte, după care sunt convins că urcă la bufetul instituţiei şi se împacă demn, cu gândul la cei care i-au pus acolo. După ce s-au luptat şi au răguşit încercând să convingă şi pe mama formaţiunilor politice să voteze dracului, moţiunea asta, peneliştii nu doar că au sfârşit lamentabil, într-un fâs desăvârşit, dar au reuşit să convingă o dată în plus electoratul, că da, e clară situaţia. Nici să vrei, nici să faci un efort care să te limpezească şi să-ţi ofere o alegere sănătoasă, nu mai poţi alege, pentru că nu mai ai ce, sau din ce. Dacă opoziţia a dat, cred eu, pentru ultima dată cu fundul de pământ, nici ceilalţi nu o duc mai bine sau mai demn, pentru că sunt şi ei, îmbătrâniţi deja în vicleşuguri şi incompetenţă cât cuprinde. Prin urmare, circul circului, râsul râsului, ăştia sunt şi nu cred că mai vrea nimeni să defileze cu ei.

Alternativă nu este, celelalte formaţiuni, anemice şi alea şi care răsar precum floarea cea rară, o dată pe an, nu mai păcălesc nici acelea pe nimeni. Avem şi noi exemple în Sălaj de formaţiuni politice care apar doar când e rost de ciolăneală, în rest, nu-i vede nici naiba, un an întreg. Cuburi, lemne! Zero activitate, zero apariţii, zero rezultate! Românul se mai face el că uită, dar nu e prost. Ori acesta este exact lucrul pe care politicenii noştri îl fac, fără excepţie. Iau românul „de prost”. Mare greşeală! În rest, toate sunt precum le ştiţi. Oprescu, la fel de arogant şi sfidător, în timp ce procurorii lucrează la cel mai betonat dosar din ultimii ani, şi-l aşează încet dar sigur, exact acolo unde îi este locul, Guţă îşi ia la bătaie live la TV, amanta care l-a înşelat, preşedintele nostru cel molcom rânjeşte fasolea lângă Obama, pe care îl invită, cu sadism, să ne viziteze ţara implicit şi circul şi mizeria. Dar să ne bucurăm, până una-alta, de ceea ce avem, să ne trăim greutăţile cu demnitate şi bucuriile, atâtea câte sunt, din tot sufletul, pentru viaţa e numai una, şi aşa cum ştim, e pe zile. Ar fi şi mai trist dacă ne-am consuma aceste zile, pe mai departe, ascultând, urmând şi alegând din nou, aceste exemplare pe care nimeni nu le mai poate califica în vreun fel. Probabil indiferenţa ar fi singurul medicament cu eficienţă, de vreme ce toate celelalte- implicarea, ajutorul, adeziunea şi votul, s-au irosit toate, rând pe rând, degeaba.

Dar ca român care nu mai are de ales, cred, departe de orice adeziune faţă de actuala guvernare, că singura variantă mai puţin rea e să lăsăm guvernul acesta aşa cum este el să-şi ducă mandatul la bun sfârşit şi să facă, atât cât poate sau se mai poate, ceva pentru ţara asta. Cei care vor să se înscăuneze prin metodele acestea care nici râsul nu-l mai pot provoca, şi-au dovedit oricum în trecut incompetenţa, în toate modurile posibile iar noi suntem deja un popor mult prea obosit şi dezamăgit ca să tot încercăm marea cu degetul la nesfârşit.