Binecuvintat drept istoric pina si de adversarii lui Traian Basescu, Mesajul din Parlament ramine o banala manifestare electorala.
Conflictul cu Vladimir Voronin, in realitate o confruntare cu Moscova, nu se transeaza prin interventii de vorbe goale in limba romana.
Din acest punct de vedere, ne-am fi asteptat ca presedintele sa ne dezvaluie si unele interventii ale domniei sale pe linga cancelariile occidentale.
N-am luat cunostinta de vreo astfel de referire nici in Mesaj, nici in interventia de la TVR.
Din simplul motiv ca interventiile n-au existat.
Vladimir Voronin a acuzat presa din Romania de implicare in vandalismele de la Chisinau. De la Bucuresti s-a ridicat un val de proteste atit din partea politicienilor, cit si a jurnalistilor. Vladimir Voronin e un politician abil.
Formulate in limba rusa, ca toate acuzatiile la adresa Romaniei din ultimul timp, cele vizind presa din Romania, cu deosebire presa de stat, RRA si TVR, au avut o tinta precisa. Folosirea uriasului amplificator reprezentat de Moscova pentru a pune Romania, pe plan international, intr-o situatie jenanta: cea de tara amestecata in batalia politica interna dintr-o tara vecina avind drept tel, mai mult sau mai putin ascuns, modificarea granitelor statornicite prin tratate. Din acest punct de vedere, protestele in limba romana din Romania, declaratiile tifnoase ale politicienilor si jurnalistilor de la Bucuresti, mi s-au parut mai mult decit ridicole. In timp ce Vladimir Voronin si Rusia joaca la nivel international (pe plan intern, situatia fiind sub controlul partidului de guvernamint), autoritatile si presa de la Bucuresti joaca la nivel local. Daca am fi avut politicieni de anvergura, preocupati de interesul national si nu de interesul electoral, batalia cu Vladimir Voronin, in spatele careia e Rusia, trebuia dusa la nivel european si mondial si nu la nivel local. Zilele acestea, politicienii nostri, in frunte cu ministrul nostru de Externe, au confiscat studiourile TV pentru a da replica autoritatilor de la Chisinau. N-am luat cunostinta de nici o initiativa diplomatica a Romaniei si, cu atit mai putin, de nici o initiativa mediatica in plan european. Ba mai mult, pentru a intregi tabloul absurditatilor, politicieni si lideri de opinie au dat buzna pe posturile TV pentru a acuza OSCE, Parlamentul European, Consiliul Europei, ai caror trimisi in RP Moldova au declarat alegerile corecte, de graba, de partinire, de subiectivism. In tarile cu democratie slabanoaga, chestiunea fraudarii alegerilor e o permanenta a realitatii politice. Din mai 1990, de la primele alegeri libere si pina la recentul scrutin parlamentar, Romania a cunoscut din plin disputa privind corectitudinea alegerilor. Mai mult ca sigur, prezidentialele de la iarna, stind sub semnul lui care pe care, vor fi dominate de chestiunea corectitudinii alegerilor. Dat fiind ca in aceste tari, formatiunile nemultumite de rezultatul final sunt oricind dispuse sa-si justifice esecul prin invocarea fraudarii, chestiunea e transata de pozitia observatorilor internationali. Corecta sau incorecta, decizia OSCE, a Parlamentului European si a Consiliului Europei trebuia luata ca atare. Ce vom face la iarna daca