Am observat că în lipsa unei dezbateri electorale între candidaţii rămași în turul 2 pentru alegerile prezidenţiale, poporul discută despre necesitatea unei astfel de dezbateri. Astfel, putem spune că „glonțul” și-a atins ținta: s-a creat o adevărată dezbatere!
Preşedintele Iohannis, susținut de consilierii săi (sau invers), a decis să nu aibă nicio dezbatere publică directă cu contracandidatul său, Viorica Dăncilă. Mai bine spus, până la această oră, a refuzat categoric o dezbatere cerută insistent de candidatul PSD. Că vrem sau nu să recunoaștem, aici Dăncilă a obținut primul punct pe tabela de marcaj, prin faptul că l-a provocat pe Iohannis la o dezbatere, iar acesta a refuzat. Însă, refuzul preşedintelui este și el motivat: „Nu poate exista o dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democraţia, (…) care s-a făcut scut în faţa corupţilor şi penalilor în toţi aceşti ani”.
Cu toate acestea însă, există și la această oră foarte mulţi români (mulți dintre ei neangrenați politic) care consideră că lipsa unei confruntări directe Iohannis – Dăncilă este ne neiertat şi că preşedintele fuge, de fapt, de o dezbatere cu contracandidatul său. După cum observ că se mișcă lucrurile în mediul online, cei mai supăraţi pe atitudinea lui Iohannis sunt votanții lui Barna, Paleologu și Diaconu. Aceștia consideră că Iohannis e laş, arogant, că fuge de o confruntare, că nu i-ar face faţă Vioricăi, că-i dispreţuieşte pe votanţii PSD. Și, mai grav de atât, mulți dintre cei supărați pe președinte ameninţă că nu vor mai merge la vot în turul 2 sau chiar că o vor vota pe Dăncilă.
Ce ar trebui să înțeleagă lumea, supărată sau nu pe refuzul lui Iohannis de a intra într-o confruntarea directă cu Dăncilă, este că, în cei cinci ani de când e președintele României, dacă ar fi existat vreun subiect care să-l zdruncine, atunci cu siguranță adversarii săi politici ar fi profitat până la această oră de o asftel de „oportunitate”. Ceea ce mă face să cred că toată povestea asta, venită îndeosebi din sfera PSD, este un camuflaj imaginar al neputinței social-democraților. O tentativă ieftină prin care se dorește captarea opiniei publice de la adevăratele probleme din PSD, la pachet cu inducerea în sfera PNL a unei imagini care să-l compromită pe președinte.
Și-atunci, de ce și mai ales ce ar putea dezbate Iohannis cu Dăncilă acum? Până la urmă, ce văd eu din partea președintelui e poate cea mai bună dovadă de inteligenţă politică, deși nu e cea mai elegantă formă de manifestare a unui candidat la președinție. Pentru că, în sfârşit, PSD primeşte din partea preşedintelui ceea ce merită de atâta amar de vreme: dispreț – sentiment cu care partidul social-democraților i-a tratat pe români în ultimii zeci de ani.
E clar, neamtu nu le are cu dezbaterile fata-n fata, fara consilieri, de aceea fuge de dezbatere ca dracu de tamaie. Se exprima confuz, la Bistrita zicea ca bistritenii au reusit bine de parca se poate reusi rau. Fuga de o confruntare directa cu contracandidatul o sa-l coste scump. Romani, treziti-va, e timpul sa dam jos cu acest neamt puturos si obraznic !
Imi permit sa te bag in p…a m..ii de psd-ist!
du-te ciuma rosie la gunoi
Mergeți la vot! A nu vota este în favoarea PSD. Nu dați țara pe mîna unei ticăloase semi-analfabete!
PENTRU CEI CARE INCA SE MAI GANDESC DACA SA MEARGA SAU NU LA VOT IN 24 NOIEMBRIE “Scrisoare de decembrie
Dragul meu, au trecut 29 de ani.
Mai mulți decât aveai tu când ai plecat dimineața de acasă, ca să te lupți „pentru libertate şi fericire”. Astăzi, acum 29 de ani, ai ieşit pe uşă. Nu te-ai mai întors, te-a omorât un glonț răzleț.
Mie mi-au zis că sunt mamă de erou; dar eu aş fi vrut să fiu mamă de băiat în viață.
Dragul meu, am rămas singură. Au plecat toți de lângă mine. Unii au murit, restul au plecat din țară. Eu le-am zis că tu ai murit în acel decembrie şi pentru libertatea şi fericirea lor. Dar ei au zis că nu se simt nici liberi şi nici fericiți, aşa că au plecat.
Toți copiii cu care te jucai în fața blocului au crescut, s-au făcut oameni mari şi au plecat şi ei. Nu mai am pe nimeni cu care să vorbesc despre tine.
De parcă nici n-ai fi fost vreodată…
Dragul meu, iubita ta de atunci, din decembrie, s-a căsătorit şi a plecat şi ea. M-a sunat acum vreo douazeci de ani, că e în America, are trei copii şi e fericită.
Eu nu am decât o geacă subțire de fâş, cu care ai plecat. Era albă şi curată, dar ei mi-au dat-o roşie înapoi. Și murdară de pământ…
La început, mă uitam la televizor, dar nu vedeam decât cum s-au pus toți pe furat şi pe distrus țara pentru care ai murit tu. Aşa că nu m-am mai uitat, că mă durea, dragul meu.
Ce putere am eu împotriva tâlharilor? Toată puterea mea întreagă erai tu, dragul meu…
În ultimii ani, am deschis televizorul doar la final de decembrie; că mereu povesteşte de tine şi de ceilalți care au ieşit pe străzi „pentru libertate şi fericire”. Uneori te arată şi pe tine în poze. Mă uit şi plâng, dragul meu.
Au trecut 29 de ani şi iarăşi e decembrie. Am deschis astăzi televizorul.
Dar nu mai zic nimic de tine. Zic doar că ăştia care au distrus țara de când ai murit tu îşi dau o lege ca să scape.
Dragul meu, dacă tu ai fi ştiut, în dimineața aia rece de decembrie, că pleci să te întâlneşti cu glonțul, ca să poată fura ei 30 de ani şi apoi să scape nevinovați, mi-ai mai fi spus că mergi să lupți „pentru libertate şi fericire”?
Dragul meu, mai bine stăteai acasă…
Mai bine încuiam şi aruncam cheia pe geam.
Închid televizorul şi mă pregatesc să mor. Și după ce eu n-oi mai fi, nimeni nu-şi va mai aminti de tine şi de dimineața aceea de decembrie.
De parcă nici n-ai fi fost… dragul meu…”