Nici nu se descoperă bine un focăraș de pestă porcină pe la granița cu Ucraina că, gata! Sună telefonul și declanșăm cod roșu de interdicție la carnea de porc. Dar nu oricare, ci cea provenită de la producătorii și fermierii din Sălaj. Județ care, până una alta, nu are legătură prea mare cu mistrețul găsit la liziera unei păduri aflate la vreo 150 kilometri distanță de Zalău. Măsura e clară și o repetăm până ne săturăm de jumerile și costițele autohtone: lacăt pe târguri, controale la sânge, să nu scape vreo carcasă sălăjeană pe traseu, respectiv interdicție în tot ceea ce înseamnă desfacere și comerț cu carne de porc de la producătorii din județ.
Nu zic că ar fi ceva ilegal, că atunci când vine vorba de explicații, te trezești cu o remorcă de hârtii de pe la autorități, dar așa cum și cititorii au sesizat foarte bine nu de puține ori, ceva nu e în regulă. Facem ce facem şi, prin grija statului care nu mai poate dormi noaptea gândindu-se la sănătatea noastră, ne întoarcem din nou în băltoaca jegoasă a trecutului de “tristă amintire”. Inamicul public numărul 1, la intervale tot mai dese de timp, este fermierul și porcul din dotare. Așadar, cei care se ocupă cu creșterea porcilor și încearcă din răsputeri să supraviețuiască, în plus, să ne ofere produse de calitate superioară, respectiv o carne provenită de la porci crescuți aici, acasă, cu mâncare bună și în condiții optime de creștere, au de suferit de fiecare dată atunci când se declanșează o așa-zis alarmă de boală prin județele vecine. Asta pe lângă celelalte snopuri de bețe în roate, băgate sistematic exact de către cei care ar trebui să susțină această ramură a economiei noastre dar și viitorul nostru în ceea ce privește o alimentație sănătoasă, cu produse de calitate, gustoase și naturale. De statistici și programe suntem sătui cu toții dar hai măcar să lăsăm ipocrizia la o parte și să spunem lucrurilor pe nume: crescătorii de porci, de animale în general, sunt literalmente uitați și ignorați de cei puși acolo sus, tot de noi, să îi susțină. De vorbe și gargară sunt sătui, atâta vreme cât în capul lor se sparg de fiecare dată măsuri de acest gen ori sunt invitați să facă cale întoarsă de la poarta marilor magazine sau puncte de desfacere.
Cinstitul, muncitorul, cocoşatul de muncă şi nevoi – ăsta trebuie să stea mereu pe bară, în timp ce bine-merci, la supermarketuri – majoritatea -, TIR-urile cu cărnuri ștampilate în limbi străine, venite de peste mări și țări n-au nicio treabă ori interdicție. Săriţi pe el! Pe crescătorul de porc, în unele cazuri porci – dacă sunt doi sau trei – gospodarul care vinde şi el aşa cum poate, o carne de calitate, provenită de la un porc hrănit cu porumb şi nu cu făinuri pline de anabolizanţi şi antibiotice, cum găsim la magazinele sclipicioase din oraşe.
Tăbărâţi pe el şi pe porcul lui gustos, ca să se înveţe minte să nu mai crească nici pătrunjel data viitoare la el în gospodărie. Interdicții periodice, controale exagerate, amenzi peste amenzi, atât pentru cei care vând şi care, după un an întreg de chin şi sacrificiu vor să facă un ban cinstit, dar şi pentru cei care nu vor să cumpere porcul decolorat din marile magazine care sar în sus că rămân în acest fel cu carcasele în cârlig. Păi cum să mai profite străinul? De unde să mai vină comisioanele? Acestea sunt întrebările, rămase pe veci retorice.
De ce primarii, consilierii, inspectorii, nu pun osul la treabă şi nu trimit câte un medic să verifice dacă totul e în regulă printre comercianţi, de ce nu se organizează din timp totul ca la carte de către autorităţi astfel încât să nu-i arunci pe ţărani în braţele contrlolorilor de şoric, toate acestea înainte de a veni buluc peste fermierii care oricum mai au puțin și își dau duhul, cu tot cu afacerea lor pentru că nu îi sprijină nimeni iar măria –sa statul inventează obsesiv-compulsiv peste porcine o dată la două săptămâni doar ca să le pună pumnul în gură crescătorilor de porci? Parcă e “miercurea alarmelor” cu alertele acestea de “pestă porcină”, iar sub acoperișul unor legi discutabile și a unor protocoale exacerbate, cum găsim câte un hoit pe lângă pădurile de la granița cu Ucraina, cum apare și un nou motiv să mai băgăm un băț în roata căruței țăranului român. Nu bag vină celor de la DSVSA, fac și ei ce spune legea și cum sună telefonul de la București, că altfel, zboară toți de pe scaune.
Nu mi-ar părea rău și poate n-aș fi atât de critic în condițiile în care, altfel, fermierul român, cel sălăjean în special, ar fi protejat și sprijinit, iar carnea din ferma ar fi primită în magazinele care nouă ne vând carne de te miri de pe unde.
Aşa, pare totul cusut cu aţă albă. Ştiţi şi voi, dar vă mai spun o dată ca să nu credeţi că ţinem discursuri populiste în sprijinul gospodarilor: tocmai aici este secretul, în omisiunea de a pune totul la punct, în omisiunea voită de a organiza de a face ca totul să fie în regulă, în lipsa oricăror programe care să-i ajute, să-i susțină și în punerea în alertă prin măsuri care par a fi mai degrabă în interesul altora decât al nostru. Oamenii ăștia au ajuns în pragul disperării chiar nu vede nimeni asta?
Știm bine cum sunt și programele de la Ministerul Agriculturii, că până ajungi să vezi cu ochii tăi o finanțare, te mănâncă porcii. De ce să câştige şi ţăranul, de ce să fie şi el răsplătit pentru munca lui şi pentru că oferă un produs de cea mai bună calitate, de ce să fie ajutat şi el, amărâtul? Lasă-l să moară iar când mai scoate capul, mai vino cu câte o “porcină” de la alții că, vorba aceea, bună-i și la noi. Importante sunt marile lanțuri de magazine, toate străine, iar ce e de la noi și pentru noi, ducă-se în mama sărăciei. Trebuie vânduţi porcii veniţi de la dracu’ în praznic, crescuţi cu plastic şi concentrate, trebuie vânduţi cârnaţii cu grăsime colorată în roşu, lebărul şi caltaboşul făcute din piei, şoric şi maţe tocate, condimentate cu E-uri şi nitriţii canceroși, puii cu doxaciclină ori peștele vopsit și saturat cu chimicale.
Trebuie vândută toba plină de zgârciuri şi sărată-ocnă, nu produsele tradiţionale, autentice, gustoase şi sănătoase! Ăştia care le vând? Nişte ţărani! Afară cu ei, în şuturi! Luaţi-le şi carnea, şi banii, şi speranţa, şi tot ce mai au prin ogradă și prin viețile lor, nu înainte de a-i mai îmbrânci o dată în autocare sub amenințare, pentru mendrele și interesele celor care în alte condiții ori în celelalte 364 de zile din an, nu dau doi bani pe ei.
Păi n-a zis Daia „alege oaia”? În mod serios, asemenea măsuri pentru pericole inventate sau exagerate dovedesc cu asupra de măsură incompetența și reaua voință a autorităților.