Îi întâlneşti la aproape fiecare colţ de stradă, la ieşirea din supermarketuri, prin pieţe sau pe lângă terase. Din locurile, de regulă, aglomerate nu lipsesc. Sunt de toate vârstele, de la ţânci desculţi şi murdari, adolescenţi cu privirea pierdută, femei, foarte tinere sau trecute de prima tinereţe, din braţele cărora nu lipseşte pruncul, până la bărbaţi ce şchiopătă de bătrâneţe. Toţi caută acelaşi lucru. Bani. Dacă unii dintre ei doar întind mâna şi murmură ceva fără vlagă printre dinţi, alţii „recită” adevărate „poveşti” de viaţă, doar pentru a smulge un leu. Leu pentru care nimeni nu le cere socoteală. Dacă trecătorului i s-a făcut milă, ei cu ce sunt vinovaţi? Iar această „milă” a celor mulţi s-a răspândit rapid căci de la an la an numărul celor care întind mâna pentru un leu s-a înmulţit. Şi asta nu e tot. Mulţi dintre ei au devenit uimitor de agasanţi, uneori chiar agresivi, iar sudalmele pe care le auzi în urma ta dacă ai avut curajul să nu scoţi nimic din buzunar au ajuns fie să te lase fără cuvinte fie reuşesc pună la încercare conştiinţa. Ce era să-i dau un leu, de pomană? Că doar nu sărăceam? Dacă amărâtul chiar nu are niciun colţ de pâine? Nimeni nu contestă că nu există familii care o duc cu adevărat greu, însă nu îşi trimit pruncii la cerşit, ci la muncă. Firea milostivă a românului nu a reuşit, în ultimii ani, decât să creeze o adevărate „afacere”, cea a cerşetoriei. Unii întind mâna, alţii colectează doar „profitul”. Patrulele de poliţie doar îi mai împrăştie din când în când. Fenomenul este departe de a putea fi stopat. Este doar o luptă cu morile de vânt. S-au iniţiat fel şi fel de campanii. S-a estimat că un cerşetor ar face şi câte 5.000 de lei lunar. În realitate, nimeni nu ştie să estimeze un număr al acestor „lucrători”. Li se dau amenzi din când în când, însă nimeni nu le plăteşte. Iar „mila” aceasta românească a depăşit graniţele ţării. Nu mai există mare oraş european, în care fustele înflorate şi falşii schilozi care vorbesc între ei româneşte să lipsească. Degeaba, de pildă, francezii expatriază lunar zeci de locatari de prin tabere ilegale, căci, la scurt timp, se reîntorc la cerşit. În schimb, Norvegia a ajuns să propună măsuri drastice, pedeapsa cu închisoarea pentru cerşetorie. În acelaşi timp, autorităţile din România au modificat Codul Penal. Din 1 februarie au eliminat pedeapsa cu închisoare pentru cerşetorie. Protejaţi astfel de lege, de ce ne-ar mai mira seninătatea unora dintre „falşii” amărâţi: Ce vină am eu dacă sunt fraieri şi ne dau de pomană? Cum mai poţi face diferenţa dintre cel care are într-adevăr nevoie şi cel care doar profită de „fraierul milostiv”? Cât de mult ne afectează acest fapt? Cât ne pasă, în realitate?
se pare ca excrocii si fraierii vor fi vesnici.
pai un copil daca vede ca intinde mana si primeste bani de ce ar mai munci sa-i castige cand va fi mare?