Curvăsăria politică şi poporul-piftie

Mai sunt trei săptămâni până la debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Disperarea a cuprins toată suflarea politică, indiferent de culoare, valoare ori… dosare. Pe principiul prostului de pe facebook care se trezeşte urlând de durere la dispariţia unei personalităţi de care n-a auzit niciodată, cum că “îi mor valorile”, capii politici au demarat o acţiune de pescuit personalităţi sau pseudovedete, întrucât, spun ei, mulţi dintre cei vechi „nu mai corespund nevoilor partidului” sau „au plecat de bună voie din partid”, lăsându-l, subit, fără valori. Dacă stai să-i asculţi pe cei care au reprezentat ceva pentru un anumit partid, care au pus umărul la ridicarea lui, unii vechi de peste un deceniu în rândul membrilor realizezi că într-adevăr, cei care conduc aceste formaţiuni sunt în stare să-şi arunce în stradă şi părinţii doar pentru a avea garanţia ciolanului afumat ce va fi pus pe masa parlamentară în această iarnă.

Iar dacă oameni cu greutate în partide, aşa cum au fost ei- cu bune şi rele -, s-au trezit scoşi fără somaţie de pe liste, chiar dacă acestea sunt pentru încă o săptămână în faza de “ciorne” în locul lor fiind aşezate viniturile de la alte partide, avem, fără să mai răscolim problema, tabloul mizeriei din politica românească. Cum, Doamne iartă-mă, să speri măcar că un pesedist cu ştate vechi şi mototolite în partid va veni la tine, în PNL (un exemplu), va adera sincer la doctrină, la obiective, la reguli, va lucra, colabora şi socializa cu colegii care s-au “născut” şi s-au format în acest partid? Cum să-i explici celui care te-a slujit şi te-a periat, ani la rând, că ăla de la PSD sau PMP ori de la mama naibii, ăla care ieri te scuipa şi te făcea de toată minunea pe unde apuca, va reprezenta o valoare certă, o prezenţă onestă în partid şi va fi mai util decât ai fost tu, aşa cum ai fost, în slujba formaţiunii care acum te aruncă ca pe un gunoi? Explicaţiile celor puşi de preşedinţi, dar şi cele emanate de ei înşişi, oricum nu au nicio valoare în faţa acestor fapte fără precedent în politica noastră.

Disperare şi penibil, dar mai ales pericol pentru cetăţeni şi pentru ceea ce înseamnă viitorul celui mai important for al ţării, Parlamentul. Explicaţii halucinante, ridicole, mincinoase. “Nu i-a dat nimeni afară, însă e nevoie şi de nou în partid, nici nu sunt definitivate listele”,  gesticula un penelist, roşu ca sfecla, încercând să convingă că nu e nimic rău în a da afară un membru PNL cu greutate (cu atât mai mult cu cât vorbim de oameni valoroşi pentru partid) şi a băga un altul, opozant acerb până ieri, în locul lui. Auziţi: cică e nevoie de „nou”. Îi scoatem pe expiraţii ăştia, ia mai dă-i dracului, ce dacă sunt de 15 ani în partid, aducem prospătură, nu contează de unde şi prin ce compromis. Rău vom ajunge, prin ceea ce aceşti demagogi seamănă odată cu aceste rocade nenorocite, aceste trocuri penibile care şubrezesc până în temelii orice credibilitate şi respect din partea alegătorilor.

Cum să merg să votez cu doamna X, pe care de atâţia ani am văzut-o lingând într-un anumit loc, ca acum să constat, ca într-un vis absurd, că doamna e primită cu braţele deschise de partidul rival, pe care până ieri îl făcea albie de porci. Şi nu doar din acest considerent, al lipsei celui mai elementar bun-simţ politic, mă apucă toată sila din lume, ci şi pentru faptul că fizic, biologic, cognitiv, sau cum vreţi voi, personajul teleportat nu va putea, într-un timp rezonabil, să facă parte cu adevărat din noul orfelinat şi să mai şi dea randament, pe deasupra. Cum or bea oamenii ăştia cafeaua împreună, dimineaţa, ce-or povesti, cum şi-or zâmbi? Cum să speri tu, lider de partid, că omul simplu, atunci când vede aşa ceva, te mai creditează, te mai ascultă şi te mai urmează pe drumul pe care îl promiţi cu o mimică de clovn prefăcut?

Se agaţă ca pe centură, vedete, cântăreţi, avocaţi, afacerişti, orice umblă în două picioare, indiferent ce e ori de unde vine: să dea bine la imagine şi să atragă prostimea, prin falsa impresie că partidul a fost restructurat. Reprezentarea în Parlament a partidelor noastre politice şi-a pierdut de mult adevăratul scop, adevărata utilitate pentru ţară, pentru oameni. Suntem de râsul istoriei cu aceşti mincinoşi, de ruşinea celui mai elementar bun-simţ. Iar votul nostru pentru asemenea clone, mutate anacronic de la un partid la altul, reprezintă nu doar asumarea jegului care va refula din aceste decizii, în sânul partidelor care procedează în acest fel, ci şi laşitatea cu care ne acceptăm, ciclic, condiția de popor slab, o masă de manevră ca o piftie care tremură şi votează, în continuare, sperând orbește la mai bine.