Cum scăpăm de demagogii, parveniţii, penalii, ţaţele, infractorii, hoţii şi analfabeţii care ne conduc?

Nu știu cum ați reacționat voi la declarația Gabrielei Firea, făcută zilele trecute, cu privire la motivele pe care le-ar avea românii să se întoarcă în țară, însă mie aproape că mi s-a făcut rău. Practic, politrucii ăștia care trăiesc în cu totul altă lume, perfect paralelă cu realitatea, încearcă sistematic să ne spele pe creier. Și, din nefericire, numărul fraierilor care cand în plasa lor nu scade, dimpotrivă. „Pentru românii care decid să se întoarcă în ţară şi au anumite ezitări, pentru că se gândesc poate că s-au obişnuit cu un nivel de viaţă mai ridicat, cu o civilizaţie pe care o au oraşele occidentale şi poate îşi pun întrebarea dacă ne putem şi noi ridica ca ţară sau ca oraşe la acel nivel: eu spun că da, din foarte multe pespective. Dacă însă românii din afara graniţelor vor observa că în ţară, chiar dacă vin investiţii, chiar dacă facem mai multe şcoli, mai multe străzi, mai multe spitale, dar este permanent o stare de instabilitate, permanent o stare incertă, un conflict social şi o tensiune în societate (referire la cererea preşedintelui Johannis adresată premierului Dăncilă de a demisiona), nu cred că le dăm un bun exemplu românilor”, ne spunea zâmbind pe sub mustață revoluţionara Gabriela Firea, primarul Capitalei României, tovarăşă de frunte a PSD, ex-angajată a condamnatului Voiculescu, vârful de lance în lupta cu “sistemul paralel” a prim-infractorului Dragnea.

Înafara unei evidente bătăi de joc la adresa românilor plecați din țară sau rămași aici – care încă mai gândesc cu propriile creiere, declarația este una absolut demagogică, care ne arată un tupeu fără margini, un tupeu cu care bunul simț rămas în România se luptă încă din momentul în care Dragnea, în decembrie 2016, ne dădea de înțeles cine și cum va conduce țara până în 2020. Cel puțin.

Într-adevăr, dacă analizăm situația la rece, există câteva oraşe româneşti ce se apropie de nivelul european, însă este evident că Bucureștiul nu se numără printre ele. Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că printre puținele orașe din țară cu care nu ne este rușine în Europa putem aminti de Cluj-Napoca (primar Emil Boc – PNL), Oradea (primar Ilie Bolojan – PNL), Brașov (primar George Scripcaru – independent), Sibiu (primar Astrid Fodor – Forumului Democrat al Germanilor din România) Timișoara (primar Nicolae Robu – PNL) sau Alba Iulia (primar Mircea Hava – PNL). În rest, vorbim despre o Românie înecată într-un ocean cenușiu, anost. În fiecare dintre aceste orașe, evident, majoritatea în consiliile locale o deține partidul ce are o cu totul altă culoare politică decât cea… roșie. Trageți voi concluzia care se impune cu forța evidenței, pentru a nu fi eu acuzat de vreun parti-pris. Sincer, nu mi-s tare dragi nici liberalii, pentru că au și ei păcatele lor, dar nici nu putem trece cu vederea rezultatele unor aleși de dreapta, comparativ cu “marile realizări” de stânga, care ne-au adus în situația actuală. Știați că 70 la sută din timpul scurs din 27 decembrie 1989 – data învestirii primului guvern post-comunist, și până până astăzi, PSD (sub tot felul de alte denumiri) a guvernat România, cu susținerea și condiționarea guvernelor cu ajutorul grupurilor parlamentare? Timp pierdut, timp pe care nimeni, niciodată, nu ni-l va mai da vreodată înapoi. Este o realitate tristă, dar adevărată.

Nu am habar ce imagine ar fi avut România în cazul în care procentul de mai sus ar fi fost atribuit politrucilor români de dreapta, însă știu că majoritatea localităților țării – cu preponderență cele din spațiul extracarpatic – sunt foarte departe de nivelul de trai, de dezvoltare şi civilizaţie existent ţările occidentale.

Așadar, dacă e vreun motiv principal pentru care românii nu doar că nu se întorc în ţară, ba chiar continuă să plece, este acest tip de politică mincinoasă şi acest gen de atitudine dispreţuitoare la adresa oamenilor, exprimate de politicienii demagogi, de toţi parveniţii, penalii, ţaţele, infractorii, hoţii şi analfabeţii care au pus stăpânire pe ţara asta de 28 de ani încoace.