Cum obţin candidaţii la Cotroceni voturile românilor?

Mihai-Tudor Ruțaș

România anului 2024 se află într-un moment crucial privind politica națională și internațională. În acest an, toți cetățenii au fost și vor fi așteptați să-și aleagă reprezentanții pentru funcțiile cheie ale instituțiilor ce se vor preocupa de bunăstarea noastră. Pentru alegerile europene și cele locale, cu o prezență mare la vot, cei prezenți la urne au acordat încrederea politicienilor care și-au pliat campania și discursul politic pe așteptările lor.
Campaniile fără discursuri aprinse și ură între candidați nu au lipsit și vor lua cu asalt în continuare spațiul public și pentru prezidențiale și parlamentare. Acestea reprezintă cheia pentru care cei mai mulți politicieni mizează spre a obține un scor cât mai bun. Cu bune și cu rele, România a început în forță activitatea în Parlamentul European. Și cum spuneam, nici acolo nu se putea fără un strop de scandal. Ne-am remarcat pe plan extern datorită eurodeputatei Diana Șoșoacă, cu al său discurs ieșit din comun din această vară, în prezența liderilor europeni. Și când vorbesc de asta, mă refer și la ceea ce a urmat pe parcurs. Cert e că nu puțini au fost cei atrași de cuvintele politicianei.
Scaunul de la Cotroceni reprezintă un scop precis al celor 14 candidați, fără a o include însă pe lidera S.O.S. România, care aspira să devină succesorul lui Iohannis. După cum mai toată lumea știe, aceasta a fost exclusă din cursă de Curtea Constituțională, prin prisma discursurilor agresive remarcate de-a lungul ultimilor ani. Cu toate acestea, nici cei ce au primit „acceptul” nu se lasă mai prejos. Atacuri peste atacuri și discursuri care mai de care mai promițătoare constituie elementele atent analizate de electorat, în prezent ceva mai indecis privind alegerea unui candidat potrivit. Fie că vorbim de rupturile dintre Ciolacu și Ciucă, liderii actualei coaliții, fie că ne referim la Lasconi, Simion sau Geoană, mesajele tuturor se fundamentează pe atacuri și mai puțin pe planuri serioase și sustenabile pentru noi. Tendința votantului român e de a alege răul cel mai mic, de a fi atrași de cei cu vorbe multe și promisiuni deșarte. Și când spun asta, mă refer la tot ceea ce a fost mediatizat până în prezent. Toate emisiunile TV sunt împânzite de prezidențiabili. Mulți dintre aceștia mai au de depus efort în ceea ce privește comunicarea eficientă în a-și atrage susținători. Electoratul e unul ușor influențabil, iar lipsa unei documentări precise poate schimba semnificativ alegerea persoanei care ne va conduce în următorii cinci ani. Și cum poți atrage votanți? Ei bine, cu scenariile copleșite de duritate și atacuri asupra candidaților și partidelor, după caz. Acestea destabilizează cu certitudine opinia publică și poate schimba radical direcția în care ne vom îndrepta.
Deși abia în octombrie, campania încă nu a început în mod oficial. În mai bine de o lună avem șansa de decide cine va intra în al doilea tur. Cei ce vor obține cel mai bun scor sunt cei ce au cel mai bun plan și atrăgător discurs. Rămâne de văzut, iar timpul poate schimba mai multe decât ne putem imagina.

2 Thoughts to “Cum obţin candidaţii la Cotroceni voturile românilor?”

  1. Anonim

    Candidații merg la Sf Paraschiva, nu uită vorba Lăpușneanului, „Proști da, mulți” !

  2. […] nu au lipsit și vor lua cu asalt în continuare spațiul… Articolul Cum obţin candidaţii la Cotroceni voturile românilor? apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment