Cum îți trimiți copilul pe un drum înfundat

Trăim timpuri în care mulți părinți, fie din dorința de a demonstra “genialitatea” copilului lor, fie pentru a-și împlini visuri pe care ei nu au reușit să le atingă, țin morțiș să facă din copiii lor un viitor adult nefericit, temător și incapabil să dea nas în nas cu eșecurile care vin în mod invariabil pe parcursul vieții. Cum spunea un mare sportiv “viața este complicată și are multe aspecte”, dincolo de ilarul stârnit de acest citat, nu putem să nu observăm în simplitatea lui, un mare adevăr. Da, viața e complicată, ne ia de multe ori pe nepregătite, nu ne întreabă înainte, nu așteaptă să ne facem încălzirea, să-i putem primi “pumnii” cu garda ridicată. De cele mai multe ori, cauzele pentru care un adult nu va fi capabil să fie fericit, sigur pe el chiar și atunci când greșește ori pierde, trebuie căutate în anii copilăriei.

Competitivitatea prost sădită și îngrășată în subconștientul copilului, idee din care mulți părinți fac un scop neobosit și permanent, exploatarea unei presupuse genialități a copilului sau chiar a unui talent autentic, supunerea la adevărate traume fizice și psihice prin munca interminabilă, pregătiri peste pregătiri și țeluri peste țeluri, fac din copil o umbră care va uita să fie om în primul rând. Nu va ști să simtă, să plângă de bucurie, să îmbrățișeze, să ajute, să empatizeze, să socializeze. Pe lângă o copilărie traumatizantă și practic furată, anii adolescenței vor izola tânărul tot mai mult și vor face ca el să vadă marea sa realizare ca om, strict în premii, vaze, diplome, reușite certificate de alții. Răstimp, copiii care au fost lăsați să-și trăiască copilăria firesc, cei care au fost îndemnați și ajutați de părinți să petreacă, după firescul studiu și citit, timp suficient în aer liber, la joacă, alături de prieteni, zi de zi și nu doar în în vacanțe, cu toate poznele și lucrurile interzise dar permise în lunile de bucurie de peste an, vor reuși să-și ia și Bacul cu bine, vor intra și la facutăți bune și vor trăi o viață de student așa cum trebuie trăită și cu greutăți dar mai ales cu bucurii și satisfacții care, culmea, își vor avea rădăcina chiar în nereușite din trecut.

A ști să faci dintr-un eșec, un pământ fertil pentru viitoarele reușite înseamnă a reuși să înțelegi viața, să te bucuri de ea, să nu o trăiești sugrumată de dogmele și canoanele impuse de o anumită parte a societății sau, din păcate, așa cum se întâmplă și la noi, de oameni care ne conduc comunitățile. Copilul este ca o hârtie de sugativă, absoarbe de acasă absolut totul – sunete, comportamente, reacții, iar părinții sunt de multe ori singurele modele pe care copilul își mulează structura personalității și a caracterului.

Un părinte îmbufnat, care aruncă vina pe alții mereu, mai ales de față cu copilul care a pierdut, o mamă încruntată și un tată incapabil să/și ajute copilul să treacă rapid peste eșec și fără circ ori despicarea firului în patru pentru un timp îndelungat, va reuși să asigure pentru mai târziu viitoarele depresii, deprimări, trauma și chiar drame în viața copilului-adult. Pe de altă parte, și o falsă încurajare a unor calități sau talente pe care copilul pur și simplu nu le are, pot duce de multe ori la deziluzii atunci când situațiile confirmă acest lucru. Un părinte care îi spune copilului că e genial doar pentru a-l face să se simtă bine, doar pentru a-și satisface Ego-ul de părinte, părinți care își pun copilul la muncă suplimentară fără să observe că poate copilul nu este atât de talentat ori atras de un anumit domeniu, acestea pot reprezenta un dezastru ireversibil pentru copil atunci când realizează că nu e nici pe departe atât de talentat, de pregătit sau de potivit cu un anumit domeniu pentru care el a crezut că este cel mai bun sau chiar genial.

Consecințele pentru mai târziu sunt, de asemenea, catastrofale. Eșecul trebuie privit cu realism și deloc cu dramatism. Un părinte care face prea mult caz din eșecul copilului, un părinte care va dramatiza de față cu copilul în mod repetat, o nereușită a acestuia, va transmite în mod inevitabil această stare copilului, și, firește, acest lucru va avea repercusiuni în anii care vin. Da, copilul trebuie lăsat să mai și piardă tocmai pentru a învăța că a pierde nu este nici pe departe ceva foarte grav, iremediabil. Copiii trebuie înțeleși, ajutați să primească încă de mici momentele grele cu luciditate și calm, în mod responsabil dar nu dramatic, fără să ne răzbunăm împreună cu ei pe profesori, comisii, vecini, jurii, contexte, colegi, fără să aruncăm vina în oricine altcineva uitând să ne gândim dacă nu chiar noi, ca părinți sunt marii responsabili. Dacă nu chiar noi suntem cei care în loc să valorificăm o nereușită, o ținem la nesfârșit în prim-planul tuturor subliniind de fiecare dată trecutul, nereușita, și mai puțin viitorul și foarte posibilele reușite ce pot avea ca sursă extrem de valoroasă tocmai eșecurile din trecut.