Decizia Curtii Constitutionale din Romania de a declara neconstitutionala in intregul ei legea privind deconspirarea Securitatii nu e o decizie tehnica, si care piveste doar pe minoritatea din Romania care a avut dosar la Securitare. E o decizie fundamentala, care echivaleaza cu un asasinat al statului de drept, adica al acelei situatii in care legea este una pentru toti si mai tare decit fiecare interes particular. Am primit imediat telefoane de la ziaristi straini si de la Comisia Europeana, nu pentru ca lor le pasa cine stie ce de dosarele Securitatii, ci tocmai pentru ca le pasa de starea de legalitate. Romania e acum membru al statului de drept european. Mecanismul nostru de monitorizare de catre UE si clauza de salvgardare au fost introduse tocmai de teama ca nu vom reusi sa asiguram respectarea legilor europene pe teritoriul nostru.
Ca un stat de drept sa functioneze sunt necesare doua lucruri. Unu, un corp de legi clare si necontradictorii care sa fie universal cunoscute si aplicate. Doi, un anumit echilibru al distributiei puterii sociale, astfel incat nici un grup de interese sa nu poata calca sau schimba legile in propriul sau interes si in detrimentul altora. Ambele au fost practic demascate ca simple fictiuni prin gestul Curtii Constitutionale de a scoate in fara legii o lege din anul 1999. Nu este lipsit de interes a reaminti faptul ca articole din aceasta lege (187/1999) au mai fost atacate in fata Curtii Constitutionale de inca sapte ori, de fiecare data exceptiile fiind respinse. Si, deodata, la a opta sesizare si noua ani dupa trecerea legii, descoperim brusc ca a fost tot timpul neconstitutionala! Vorba aceea, membrii Curtii nu sunt legati la gura, chiar daca precedentele sapte sesizari nu au fost formulate exact cu trimitere la partea cea mai neconstitutionala din lege, membrii Curtii puteau, ca si acum, sa discute prin extensie toata legea in ultimii noua ani. Culmea e insa ca au facut-o. Si decizia de saptamana trecuta contravine unei pronuntari anterioare a Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 218/2007, prin care s-a constatat ca
