Cui îi pasă?

Mii de români, majoritatea tineri, s-au trezit peste noapte că nu mai pot face faţă să-şi plătească ratele la bancă. În urmă cu câţiva ani s-au împrumutat în bănci, ce-i drept n-au luat împrumuturi în moneda în care câştigă, ci în fraci eleveţieni, pentru a-şi lua o casă. Ştiu o droaie de astfel de oameni, prieteni, apropiaţi, rude, cunoscuţi … Chiar sunt disperaţi. Au ajuns în situaţii în care, ambele salarii nu le ajung să-şi plătească rata la casă şi din punctul meu de vedere sunt de compătimit. Trendul împrumutului în fraci eleveţieni a luat avânt prin 2007 şi mulţi s-au înglodat atunci în datorii, scopul principal fiind acela de a avea un acoperiş deasupra capului. Totuşi, nu cred că e plăcut să stai cu părinţii, să nu ai intimitate şi să te simţi aşa un „paria” care n-a realizat nimic. În fond şi la urma urmei visul românului, după ce îşi întemeiază o familie este în primul rând casa, apoi maşina. Da, la noi s-a împământenit ideea asta cu proprietatea, simţul proprietăţii fiind unul destul de dezvoltat, deşi în occident chiriaşii o duc mai bine şi au un nivel de trai mult mai ridicat decât proprietarii.
Zilele trecute vorbeam cu amica mea, care are un astfel de credit în franci eleveţieni. L-a luat în urmă cu opt ani. Atunci n-a vrut franci, însă reprezentanţii băncii de la care s-a împrumutat i-au spus că francul e cel mai ok. Rata i-a fost timp de câţiva ani în jur de 600 de lei lunar, suportabilă pentru un salariu de om modest. Apoi s-a dublat, iar mai nou … este peste putinţele familiei. Cu salariul ei şi al soţului nu mai pot onora împrumutul. Au doi copii pe care trebuie să-i crească. În plus, trebuie să-şi plătească cheltuielile de întreţinere pentru casa care şi-au cumpărat-o, să mămânce, să se îmbrace. Cum? Când bruma lor de bani nu le mai ajunge să plătească împrumutul pentru casă, contractat pe o perioadă de 35 de ani? Cui îi pasă că au ajuns într-o astfel de situaţie în care traiul decent, aşa cum ar trebui să-l aibă orice cetăţean care munceşte în ţara asta, nu mai există. Cui îi pasă de soarta tinerilor şi viitorul acestei ţări. Până una alta, noi toţi românii care muncim şi trăim în această ţară avem o lege numită Constituţie, care prevede că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”, însă cui îi pasă?