Dacă simţiţi că v-a amorţit limba în gură, citiţi, vă rog, discursul “preşedintelui meu” (şi al tău, şi al tău) înainte de vizita în SUA, vizită efectuată, cel puţin pe hârtia de protocol, din motive de o importanţă covârşitoare. Trageţi aer în piept şi să începem: „Pentru România, participarea la Summitul de la Washington reprezintă o chestiune de prestigiu, de consecvenţă şi de influenţă”, a spus președintele Iohannis. România, a arătat șeful statului, „reconfirmă faptul că este un membru activ şi responsabil al grupului restrâns al statelor cu capacităţi nucleare relevante, posesoare ale întregului ciclu al combustibilului nuclear şi ferm angajate în promovarea arhitecturii globale de securitate nucleară şi de combatere a terorismului nuclear”. „Vreau ca mesajul României să se audă ferm de la Washington. România se află în prima linie a statelor care își îndeplinesc pe deplin angajamentele în domeniul securităţii nucleare, având un program nuclear clar și o conduită responsabilă”. Mai vreţi? Nici eu.
De la aterizarea pe pământul lui Columb, preşedintele şi doamna sa, prezentă într-o cât se poate de oficială ţinută compusă din jeanşi mulaţi pe anatomie şi espadrile, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să treacă neobservaţi, nebăgaţi în seamă de nimeni şi nimic, poate doar de florile de cireş. Tiptil-tiptil, preşedintele nostru, călcând parcă pe coji de ouă, după ce a participat conform liniuţelor de pe protocol la Summit şi întâlnirile obligatorii la grămadă, şi-a văzut de ale lui şi ale primei doamne. Alea serioase, care-i plac şi care îi dau sens şi bucurie vieţii. Plimbări relaxante în aer liber, meditaţie, cine consistente, poate şi puţin shopping, odihnă şi mult aşteptata participare la evenimentul strategic mondial, Festivalul Florilor de Cireş. Nimeni nu l-a luat deoparte pe domnul preşedinte, măcar să-l întrebe de sănătate sau, după caz, cine este şi ce doreşte domnia sa. Cred că cel puţin jumătate dintre cei prezenţi habar nu aveau cine e şi ce caută acolo. Despre întâlniri bilaterale – miezul acestui summit şi totodată ceea ce fiecare om de stat aştepta de fapt, nu e cazul să discutăm, nouă ne sunt total necunoscute.
Nici în grupurile restrânse de discuţii preşedintele nostru mândru nu a participat, pentru că nu a vrut sau pentru că prezenţa nu i-a fost solicitată. Reprezentantul preşedinţiei mioritice este o enigmă pentru noi, ăştia de acasă, ce să mai vorbim de cei de peste hotare! Termenii folosiţi de domnia sa în discursurile de pe scara avionului -pentru că în State nu a scos un cuvânt – uimesc prin complexitatea compoziţiei, prin dantelăria termenilor şi ascuţimea chintesenţei din mesajul său preţios. “Membru activ şi responsabil”, “prestigiu, consecvenţă şi influenţă”, “arhitectură globală”, etc. Nici nu am cum să pun faţă în faţă vorbele recitate în cadenţă de opt cuvinte pe minut, şi faptele care s-au întâmplat sau mai bine spus care NU s-au întâmplat acolo. Pentru că se fac de râs unele pe altele. Nu, nu s-a întâmplat nimic, în afara florilor de cireş care au căzut, legănate de adierea vântului de primăvară, peste umerii preşedintelui nostru şi ai elegantei sale soţii.
Toţi s-au văzut cu toţi, mai sub ochii presei, mai pe ascuns, aşa cum era şi firesc, s-au sfătuit, s-au certat, s-au scuipat , s-au enervat şi s-au pupat la final. În timp ce altor şefi de state le bubuiau tâmplele de tensiune şi stres, al nostru mirosea cu nesaţ inflorescenţa copacilor ce-i scuturau pe freză, petalele roz… Nu, nu ne-a băgat nimeni în seamă şi nu trebuie să ne mire acest lucru. Discuţii despre regimul vizelor? Despre locurile de muncă pentru studenţi, despre diaspora sau dramele românilor care trăiesc acolo? Despre emigranţi, nenorocirile din Europa, despre schimburi economice şi multe altele care se puteau discuta? Cu cine, fraţilor, când al nostru abia dacă l-a agăţat pe Obama pe un hol, să facă o poză pe care să o înrămeze acasă. Am serioase dubii şi dacă preşedintele american chiar a ştiut cine este cel care i-a consumat două secunde din viaţă, prin acea fotografie.
Dar sănătoşi să fim şi un cântec vesel să cântăm. Că mai e puţin şi vine vara, vine vacanţa prezidenţială după care va sosi şi un binemeritat concediu până când dă bruma. Florile de cireş se vor scutura dar apar cireşele şi tot aşa, vom avea, har Domnului ce să scriem despre preşedintele nostru şi vizitele sale, de o importanţă care ne cocoşează de-a dreptul, pe noi, ăştia de-i facem cu mâna de acasă. Rămâne cum am stabilit data trecută: vai şi-amar…
