Cu Ioan – Aurel Pop

Daniel Săuca

Celor care au ratat întâlnirea de săptămâna trecută din sala „Dialoguri europene” cu rectorul UBB, profesorul Ioan – Aurel Pop, le ofer un scurt fragment din „Istoria Transilvaniei” (autori Ioan – Aurel Pop și Ioan Bolovan, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Școala Ardeleană, 2017): „Transilvania este astăzi o parte a României şi a Europei în acelaşi timp, dar, mai presus de toate, este patria primitoare a tuturor locuitorilor săi. Pentru prima oară în istorie, sunt acum premise reale pentru ca toţi locuitorii ei să fie şi să se simtă egali şi la ei acasă. Ţara nu mai este Transilvania de odinioară, dar urmele istoriei sunt peste tot. În trecut, au suferit şi au fost fericiţi, adesea în momente diferite, şi românii, şi maghiarii, şi germanii, şi evreii etc. Nici suferinţele şi nici bucuriile nu trebuie uitate. Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de nepreţuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate. Entitatea transilvană este un dat al trecutului, dar, în acelaşi timp, ne însoţeşte peste tot, astăzi, sub ochii noştri. E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lângă o bazilică romanică, lângă o biserică gotică şi lângă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaş de cult ortodox este la câţiva paşi de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre convieţuirea paşnică decât despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrâncenare şi răzbunare, ci pentru destindere şi înţelegere” (p. 394). Într-adevăr, trecutul merită cunoscut nu pentru încrâncenare și răzbunare, ci pentru destindere, înțelegere, înțelepciune, moderație, echilibru. Sunt puține personalitățile publice de la noi care au darul, harul echilibrului, moderației. Cu siguranță, Ioan – Aurel Pop are aceste calități. Naționalismul d-sale merită promovat. Și pentru că, din păcate, sunt tot mai rari cei care vorbesc și scriu bine, cu înțelepciune, echilibru, despre neamul românesc. Chiar nu putem fi europeni, dacă nu suntem mai întâi români. Fie ca în 2017 societatea românească, în frunte cu elitele politice și culturale, să învețe câte ceva măcar din liniștea cuvintelor. Altfel, și „Marele Praznic” din 2018 ne va prinde ca și astăzi: sufocați, dezorientați într-o țară fără direcție, fără noimă. O țară fără români.