Corupţia şi şpaga – cu tradiţie la români

Încet, încet ies la suprafaţă cazurile de corupţie din mai toate sistemele astea ale statului. Sigur, nu se va putea face dreptate şi nici nu va putea fi luată la rost fiecare persoană care şi-a făcut avere ilicit, însă e destul să cadă două, trei capete pentru a se instala frica. Nu pot să-i înţeleg pe cei care nu-i mai satură nimeni şi nimic. Primeşti odată, de două ori, chiar şi de trei ori, însă trebuie să ştii ca e nevoie să te opreşti! Cu un ulcior nu poţi merge de multe ori la apă, pentru că la un moment dat sigur se va sparge. Zilele trecute, în orăşelul ăsta mic, a ieşit la suprafaţă un caz de corupţie al pensionărilor pe caz de boală. Cred că era şi timpul să se facă lumină prin dosarele astea de boală. Nu de alta, dar ţara asta e plină de pensionari. Unii chiar sunt bolnavi şi sunt îndreptăţiţi să obţină pensie de la stat, însă alţii ar putea să mai muncească fără nicio problemă ani buni. Cu bani totul se rezolvă: poţi să ajungi bolnav chiar dacă eşti sănătos tun, poţi să ai două masterate şi două facultăţi, poţi să ai permis de conducere, chiar dacă nu ştii să citeşti şi să scrii. Aspectele astea nu mai trebuie să mire pe nimeni. Toate se ştiu, toate se discută pe furiş, pe la colţuri de stradă, însă oficial prea puţini au curajul să vorbească. Cert este că situaţia actuală în care se află România este cauzată de cei care „au luat”, dar şi de cei care „au dat”. Totuşi, unii au luat mult prea mult şi încă nimeni ne le face nimic. Până într-o zi, asta-i clar! Din muncă cinstită, în ziua de astăzi, chiar şi în situaţia în care salariul este unul destul e bun, peste medie, reuşeşti să trăieşti decent. Reuşeşti să-ţi cumperi o locuinţă pentru care plăteşti rate lunar, timp de vreo 30 de ani, reuşeşti să îţi plăteşti utilităţile, să îţi asiguri hrană şi îmbrăcăminte, să îţi creşti copilul, dar nicidecum nu poţi să faci avere aşa cum fac cei care „iau” sau „primesc”. Pentru unii salariul nici că mai contează, iar pentru alţii pâinea e un deliciu.

6 Thoughts to “Corupţia şi şpaga – cu tradiţie la români”

  1. Anonim

    Am si eu o vecina pensionata de boala din 93 si lucra in Italia de n-are treaba.Odata sapa un sant de drenaj cu sotu-so si m-o mancat in c.r s-o laud spunand-ui:
    Bravo vecina,bine sapi,nici n-ai zice ca esti pensionata de boala.
    De atunci cre’ ca nu mai prea iubeste.
    Nu cred ca exista un roman care sa nu cunoasca cazuri similare si cu toatea astea fenomenul pensionarii de boala a unor oameni sanatosi persista.

  2. Ziaritii,

    Spagarii au forta si sunt asociati Incearca sa denunti pe cineva si tot sistemul se va apara. Totul e facut asa incat sa te oblige la spaga la cunostiinte.Ziaristii nominal candau denuntat un spagar? Fiti mai cconcert.

  3. Anonim

    Au,, denuntat,,ziaristii multe foarte multe cazuri de coruptie.In Salaj nu prea au fost semnalate cazuri de coruptie ,Poate ca aici nu sant corupti,Pe aici politicienii locli sant saraci si cinstiti ,vorba unui clasic in viata .Da parca nu sant chiar asa saraci.

  4. ACEST MEDIC PASCA A PICAT CA MUSCA IN LAPTE, IMPINS DE IUBITII SAI COLEGI SPECIALISTI CARE II TRIMITEAU PACIENTII ;PE CARDIO ESTE DNA BOGDAN PE NEURO SOTUL SI DNA RODICA, PE PSIHIATRIE ALTII SI PENTRU TOATE BOLILE CELEBRUL DOCTOR S.O.S. …. PE CARE DR. PASCA NU II REFUZA SI PRIMEA PLICURILE CU BANI ODATA CU DOSARUL DUS DE ASISTENTA DE INCREDERE … FARA NUMAR FARA NUMAR…. STIA TOATA LUMEA DIN JUR !!!!

  5. Anonim

    Problema este ca ziaristi din zalau scriu foarte putin de dosarele de coruptie si de persoanele corupte ca nu le da voie sefii ….ca stica la imagine..

  6. Anonim

    Problema este ca ziaristi din zalau scriu foarte putin de dosarele de coruptie si de persoanele corupte ca nu le da voie sefii ….ca strica la imagine.. si nu este bine..

Leave a Comment