Corectitudinea. Juridică?

Daniel Săuca

Pe alte plaiuri globale ar face ravagii curente de gândire, ideologii precum corectitudinea politică. Am citit destule încercări de deslușire a noilor direcții. Să zicem că printre caracteristicile lor se află rescrierea istoriei (prin „grile”, mai mult sau mai puțin ideologice, de astăzi) ori interpretarea istoriei, operelor literare prin legile, mentalitățile de azi. Eroarea e profundă. Tinerii nu vor mai putea înțelege ce s-a întâmplat de fapt. Nu le mai cerem să învețe, să priceapă ci doar să se raporteze la prezent, „cel mai bun”. Așa și cu un text recent postat de Cristi Danileț: „«Ion» al lui Rebreanu este o operă plină de încălcări ale legii” (adevarul.ro). Ale legilor de astăzi, dar asta parcă nu contează. Autorul scrie cam așa: „La începutul și la finalul romanului, sătenii joacă o horă în curtea casei ce aparține tatălui Floricăi. Azi, un astfel de eveniment nu poate să tulbure liniștea publică, indiferent la ce ore se desfășoară”. Ce să înțelegem de aici? Mai departe: „La acea horă, Ion dansează cu Ana, cu care se întâlnește apoi într-un loc ferit. E văzut de fratele de cruce al lui George. Azi, Codul civil ne învață că nu mai există frați de cruce, ci că frații sunt de sânge sau vitregi, numiți cosanguini (același tată) sau couterini (aceeași mamă)”. Păi, și astăzi nu mai pot exista, simbolic, frați de cruce pentru că nu e scris în Codul Civil? Mai departe: „Ana era promisă lui George, iar tatăl ei nu îl dorește ca ginere pe Ion. Azi, Constituția și Codul civil ne învață că pentru căsătorie e nevoie doar de consimțământul celor doi miri ajunși la vârsta nubilă, care în România este 18 ani. Părinții nu mai au niciun cuvânt de spus, pețitul e doar o tradiție învechită”. Dacă dl Danileț spune, înseamnă că așa e, conform Constituției și Codului Civil de azi… Mai departe: „Tatăl Anei află de întâlnirea cu Ana și îl umilește pe Ion în văzul/auzul tuturor numindu-l «sărăntoc». Azi, o astfel de faptă este insultă și constituie un delict civil: Ion ar putea obține daune morale pentru umilința la care a fost supus”… Încerc să mă abțin de la comentarii mai dure, de dragul echilibrului. Aștept, îngândurat, rescrierea operelor literare, și nu numai, după voia adepților corectitudinii „juridice”, „politice”…

 

 

2 Thoughts to “Corectitudinea. Juridică?”

  1. […] Daniel Săuca Pe alte plaiuri globale ar face ravagii curente de gândire, ideologii precum corectitudinea politică. Am citit destule încercări de deslușire a noilor direcții. Să zicem că printre caracteristicile lor se află rescrierea istoriei (prin „grile”, mai mult sau mai puțin ideologice, de astăzi) ori interpretarea istoriei, operelor literare prin legile, mentalitățile de azi. Eroarea e profundă. Tinerii nu vor mai putea înțelege ce s-a întâmplat de fapt. Nu le mai cerem să învețe, să priceapă ci doar să se raporteze la prezent, „cel mai bun”. Așa și cu… Citeste mai mult […]

  2. […] Daniel Săuca Pe alte plaiuri globale ar face ravagii curente de gândire, ideologii precum corectitudinea politică. Am citit destule încercări de deslușire a noilor direcții. Să zicem că printre caracteristicile lor se află rescrierea istoriei (prin „grile”, mai mult sau mai puțin ideologice, de astăzi) ori interpretarea istoriei, operelor literare prin legile, mentalitățile de azi. Eroarea e profundă. Tinerii nu vor mai putea înțelege ce s-a întâmplat de fapt. Nu le mai cerem să învețe, să priceapă ci doar să se raporteze la prezent,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment