Aş dori să încep acest editorial de la afirmaţia primarului Ionel Ciunt, făcută la Gala „Laureaţii Anului Sportiv 2016”, prin care făcea referire la suma alocată sportului de performanţă şi cea destinată sportului de masă, prima fiind incomparabil mai mare decât a doua. Edilul spunea că şi-ar dori ca în viitor, sumele să arate altfel, gândindu-se că ar trebui alocată o sumă mai mare pentru sportul de masă din municipiu.
Din păcate, sportul de masă este o problemă naţională, nu doar la nivel de Sălaj. De fapt, întreg sportul din România a devenit o problemă majoră în ultimii ani. Nu mai putem vorbi despre sportivi valoroşi decât în foarte puţine cazuri. Putem vorbi, însă, de sportivi pentru care primează banul şi apoi performanţa sportivă. Putem vorbi despre tineri care încep să practice un anumit sport şi, deşi nu au apucat să obţină nicio performanţă, îşi întreabă părinţii sau antrenorul când va veni ziua în care va câştiga bani din sport.
Se vorbeşte de tot felul de proiecte care să „reînvie” sportul din România, însă, ca în multe alte domenii, totul rămâne doar la nivel de discuţie. Majoritatea bazelor sportive care s-au făcut în ultimii ani în România, chiar şi la nivel de judeţ, sunt private, iar astfel de terenuri pot fi utilizate doar cotra cost. Nu putem vorbi decât în foarte puţine cazuri de baze sportive moderne construite din bani publici, de către autorităţile locale, şi în care tinerii noştri să aibă posibilitatea să facă mişcare în timpul liber.
Mai mult, nici programa şcolară nu ajută cu nimic viitorul sportului din România. Efectiv nu ai ce pretenţii să emiţi din partea unui elev care practică o singură oră de educaţie fizică şi sport într-o săptămână. Nici măcar „ABC-ul” sportului de masă nu ai cum să-l înveţi în cele 50 de minute.
Sunt convins că majoritatea dintre noi ne dorim ca tinerii şi copiii noştri să practice un anumit sport sau cel puţin să facă mişcare cât mai multă în timpul liber, însă, în cele mai multe cazuri, acest lucru se întâmplă pe banii părinţilor. Mai nou, chiar şi la anumite cluburile de stat ţi se percepe o anumită taxă lunară, iar în unele cazuri, părinţii sunt ce-i „pompează” bani antrenorilor, vezi Doamne, din dorinţa de se ocupa mai bine de copiii lor.
Mişcarea este complementară formării emoţionale, învăţatului şi alimentaţiei, direcţii care merg mână-n mână cu ceea ce înseamnă dezvoltarea unui copil din toate punctele de vedere. Cu toţii de dorim să avem copii sănătoşi, însă, nu toţi vrem să conştientizăm faptul că sănătatea se asociază, de cele mai multe ori, cu sportul.
În ultimii ani, sportul din România poate fi asociat cu o maşină care porneşte la prima cheie, dar îi moare motorul în secunda următoare. Ori, cu o maşină căreia nu-i funcţionează niciodată toate bujiile. Lăsăm impresia că vrem, că încercăm şi că sperăm la un sport mai curat, la un viitor mai frumos pentru copiii noştri dornici să facă sport, însă, generaţiile trec pe lângă noi fără să le oferim nici măcar condiţiile minimale, iar la un moment dat ne vom trezi că nu mai contăm deloc în „lumea” europeană sau mondială a sportului de performanţă.
Se spune că tinerii noştri învăţaţi nu mai au niciun viitor în România, iar ceea ce se întâmplă de câţiva ani nu ne demonstrează contrariul. Nu ar fi exclus să se întâmple acelaşi lucru şi în sport, din moment ce am ajuns să „importăm” jucători străini în masă, pentru că, la cum arată astăzi sportul din România, este cea mai rapidă metodă de a obţine rezultatele dorite.
Dar, oare cât timp vom mai putea merge înainte cu această metodă parşivă? Când vom spune „stop” politizării sportului? Când vom conştientiza că sportul românesc trebuie condus de oameni specializaţi şi competenţi. Sportul din România nu va progresa niciodată cu un singur „pion” care va fi mutat pe „tabla de şah” aşa cum vor politicienii care l-au susţinut. Politicul are rolul său în sport, dar nu pentru a conduce, ci pentru a susţine, iar cei pe care i-am votat au obligaţia morală să înceapă cât mai curând revoluţionarea sportului, dacă vor, cu adevărat, un sport frumos şi curat pentru copiii noştri care sunt, de fapt, şi ai lor.