Copiii, raţiunea existenţei noastre

Scriind în ultima perioadă despre examenele pe care unii elevi le-au susţinut, văzând rezultatele şi  urmărind ”firul epic”, parcă am început să fiu în pielea părinţilor trecuţi prin febra examenelor. Sunt absolut convinsă că, în calitate de părinţi,  facem tot ce ne stă în puteri pentru a răspunde nevoilor copiilor noştri. Uneori reuşim, alteori nu prea. Însă ne străduim cât putem de mult şi uneori ajungem în momente în care uităm că avem şi noi nevoile noastre. Câtă fericire şi câtă statisfacţie poate avea un părinte când îşi vede copilul sănătos cu rezultate bune şcoală, la examene…Cred cu adevărat că, copiii sunt raţiunea existenţei noastre. Ei ne dau curajul şi ne motivează să mergem mai departe. Sunt multe momente în viaţa oricărui om, în special părinte,  când simte nevoia  unui ”stop-joc”. Şi nu o face! Citeam zilele trecute despre recomandările unui psiholog în relaţia părinte copil şi despre calităţile unui părinte model. O primă recomandare era exprimarea iubirii, despre care psihologul informa că trebuie  exprimată cu orice ocazie. Însă asta nu implică ca părinții să nu acționeze atunci când copiii greșesc. De asemenea, copiilor trebuie să le oferim suport, să le stabilim limite care sunt responsabile de siguranța fizică și emoțională a copiilor.Părinţii trebuie să devină un model de rol pentru că, copiii imită şi primul model îl oferă proprii părinți. Tot printre sfaturile psihologului, pentru părinţii de succes, se număra şi predarea lecţiei de responsabilitate. O lecţiei care îşi are startul cu responsabilităţi minore, precum curățenia în propria cameră, aranjarea jucăriilor sau ajutor la treburile familiale. Se mai spune că cei mici,  copiii, trebuie  ghidaţi și sprijiniţi  pentru a putea să îşi  descopere talentele și interesele. În plus,  trebuie trataţi cu respect. Părintele trebuie să-i ofere încredere, să încerce să îi ofere şi să-i înţeleagă alegerile și interesele, să fie empatic cu copilul. Am întâlnit părinţi nemulţumiţi de copiii lor şi mie mi se întâmplă câteodată. Însă  nu reproşez. Copilul meu e minunat şi unicat! Nu vreau să îl compar cu niciun altul. De ce? Pentru că nici mie nu mi-ar plăcea să fiu comparat cu un părinte care câştigă lunar zeci de mii de lei şi nici nu aş dori să aud: ”De ce ei pot şi tu nu?”.