Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a desfăşurat, pe parcursul lunii iunie, controale în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănatăţii în muncă (SSM) privind respectarea legislaţiei în vigoare. Activitatea inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi diminuării acestui fenomen, care în fapt, reprezintă tot o forma de evaziune fiscală. În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 67 agenţi economici dintre care 20 au fost sanctionaţi, aplicându-se două amenzi şi 29 avertismente. În urma controalelor au fost depistate trei persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, doi angajatori fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei. Deficienţele constatate pentru care s-au aplicat avertismente, se referă la nerespectarea prevederilor legale privind sărbătorile legale, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară, respectiv munca de noapte. Deficienţe s-au mai constatat prin necompletarea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, respectiv netransmiterea acestuia la termenele legale şi completarea registrului cu date eronate sau incomplete. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlaţi un număr de 46 de agenţi economici aplicându-se trei amenzi în valoare totală de 26.000 lei pentru lipsă autorizaţie ISCIR pentru un recipient cilindric sub presiune, neefectuarea controlului medical la angajare şi neefectuarea controlului medical periodic aplicându+se totodată şi 48 de avertismente. Deficienţele constatate şi sanctionate cu avertisment se referă la omisiunea elaborării de instrucţiuni proprii în domeniul SSM pentru toate activităţile desfaşurate, neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie, lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăviri profesionale pentru toate locurile de muncă şi a planului de prevenire şi protecţie, nerespectarea obligaţiei de a stabili prin fişa postului atribuţiile şi răspunderile în domeniul SSM pentru toţi lucrătorii.
mai ce inseamna ,,contorale”?