Tot incerc sa scap de oras, la sfarsiturile de saptamana, sa fug unde vad cu ochii un colt de stanca, nitica umbra de padure si un petec de iarba. Uneori fac sute de kilometri ca sa vad locuri pe care nu le-am mai vazut, alteori ma rezum la poienile de pe Meses. Imi pun patura cat mai departe de celelalte, pentru ca vreau sa prind din peisaj cat pot de mult, asa cum e el, fara lume pestrita, galagioasa, care tine musai sa isi insoteasca gratarul cu manele, coruri de injuraturi, limbaj ca la usa cortului si tipete de copii despre care am multe intrebari cum ca ar cunoaste cei sapte ani de acasa. Uneori, chiar imi iese fuga de lume, alteori lumea o ia mult inaintea mea. Cu masinile si cu jeep-urile se trece direct peste pajiste si se intind gratare chiar sub buza padurii. Nu lipsesc nici ATV-urile, aduse de pustii cu bani de la mama si de la tata ca sa impresioneze un card de pustioaice, evidemt. Si uite-asa, alt cor de manele sau muzica house, de clubing, ca nu cumva sa ramana natura nepoluata de decibelii mult prea multi care razbat din difuzoare. Din pacate, pe langa poluarea ariei in acest fel, trebuie sa te loveasca si mormanele de gunoaie pe care le uita acolo unii zalauani. Da, inca avem printre noi specimene abia coborate din copac in ceea ce priveste grija pentru mediul inconjurator, specimene care sunt, probabil, mandre de gunoiul lasat in urma. Cu cat e mai mult, cu atat dovedeste mai bine starea lor materiala si faptul ca isi pot permite bucate cu tona, in perioada de criza. Sau, poate, prin faptul ca isi lasa dupa ei conservele, pungile, oasele si sticlele, acesti zalauani tin cu tot dinadinsul sa isi marcheze teritoriul, ca sa stie unde sa revina in saptamana urmatoare, intr-un spirit animalic demn de Animal Planet. Ori asta, ori o mentalitate de om caruia ii lipseste ceva la etajul superior, ce se faleste cu miserupismul lui fata de tot ce este extra propriei persoane.
Este greu sa admit ca inca avem printre noi personaje din acestea, dar realitatea ma obliga. Ma consolez cu faptul ca mai sunt si ceilalti, acei zalauani care nu profaneaza mediul din comoditate, prostie sau nesimtire. Mai sunt si zalauani care vor sa nu mai faca parte dintr-un oras imbacsit de necivilizati. Din respect pentru ei, din respect pentru ceilalti, din respect pentru mediu. Si pentru ca nu ii doare in cot de bunul simt.
