V-ați gândit vreodată cum ar fi să primiți din partea unui străin, unul aflat la mii de kilometri distanță, un semn de bunătate? Cei care nu ați trăit această experiență, încă, v-ați întreba poate: de ce te-ar prețui cineva care stă prin Vietnam sau în Peru și cu care cel mai probabil, nu te vei întâlni niciodată? Sau dacă tu ai fi cel care ar face pentru cineva un astfel de gest? De ce ai aduce o clipă de bucurie care, cine știe, ar schimba ceva în viața cuiva, în cazul unui străin despre care nu știi nimic? Am repetat în aceste zile o experiență minunată, aceea de a însenina privirea tristă a unui om aflat la mii de kilometri depărtare de mine și despre viața căruia nu știam prea multe. Citeam, așadar, pe cea mai mare enciclopedie de creații parfumistice de la începuturi și până astăzi, despre un un parfum-vedetă al unei casei franceze de renume.
În acest forum online, disponibil în mai multe limbi, pasionații și curioșii pot afla totul despre un anumit parfum, fie că este din secolul XIX sau din cel pe care îl trăim: istoria parfumurilor, greșelile din care s-au născut parfumuri celebre, creație, compoziții, mari parfumieri, legende etc. Se întâlnesc acolo povești de viață, se leagă prietenii, se fac schimburi de impresii, de cunoștințe, chiar de parfumuri, mai ales dintre cele rare, în variantele lor „princeps”, de mult dispărute. Citind recenziile unui parfum, am aflat, ca în multe alte cazuri , povești de viață, momente fericite, mai puțin fericite, dezamăgiri ori împliniri, amintiri de neprețuit, toate povestite în multe cazuri cu sensibilitate și emoție. Mulți dintre forumiști aștern în recenzia lor, pe lângă percepția/impresia lor, descrierea pur tehnică a parfumului, și povestea ca i-a legat sau… dezlegat de respectivul parfum.
Este fascinant să afli cum memoria olfactivă reușește să zămislească povești de viață, chiar să modeleze destine, să le transforme, să le limpezească sau să le tulbure. Poți afla cum acest simț pe care îl avem este folosit de noi mult prea puțin pentru ceea ce poate să ne ofere cu adevărat. Una dintre poveștile de acolo mi-a trezit din nou, instantaneu, dorința de a face o bucurie unui necunoscut. O tânără din Brazilia scria printre altele, că unul dintre miile de parfumuri de acolo este cel mai frumos și mai rafinat dintre cele pe care a avut ocazia să le cunoască vreodată. Spunea „…visez la ziua în care voi putea să-l am, să-l pot cumpăra, să mă învăluie, să mă poarte în locuri pe care nici în vis nu le-am văzut”. Am intrat pe profilul ei și la rubrica „Am aceste parfumuri” erau așezate vreo opt, nouă sticluțe, toate din gama celor foarte ieftine, câteva fiind probabil branduri locale, pe care nu le știam. La rubrica „îmi doresc”, era un singur parfum – Tresor (parfum ajuns astăzi, din păcate, aproape de nerecunoscut din cauza reformulărilor succesive și a înlocuirii ingredientelor naturale cu cele de sinteză, așa cum s-a întâmplat în aproape toate cazurile, pe la toate casele). I-am scris și am întrebat-o dacă știe Tresorul în varianta originală, cea a anilor 90, și dacă ar vrea să-i trimit un eșantion, să-l cunoască. A spus că își amintește de frumusețea lui, fiind unul dintre parfumurile care i-au rămas întipărite în memoria olfactivă, dar și în suflet, din copilărie, întâlnindu-l prima dată la una dintre profesoarele ei. Și-l dorea cu ardoare (nici nu visez… îmi scria, ulterior, în unul dintre mesaje) chiar și pe cel în varianta reformulată, care mai păstrează vag amalgamul din „comoara” de altădată. Condiția ei, însă, nu i-ar fi permis, cel puțin acum, o astfel de achiziție, fie și în varianta cea nouă. Din acel moment am știut că sticla mea de Tresor – ediție foarte rară din anii 90, aproape intactă, trebuie să ajungă la ea. Am fugit în joia următoare la poșta Astralis cu o cutie în care am așezat cu grijă cutia cu parfum, un săpun-trandafir primit de la o forumistă de prin Iordania și o cutie mică de bomboane Raffaello. M-am rugat în gând să nu fure cineva pachetul, știind bine că Brazilia este în topul țărilor cu cel mai mare număr de pachete internaționale furate sau, chipurile, pierdute. A trecut mai mult de o lună, Maria a crezut poate că am uitat să-i trimit eșantionul, până într-o seară în care am primit un mesaj însoțit de o fotografie în care ea ” îmbrățișa” cu degetele sticla de Tresor. Mi-a spus că nu e în stare să îmi scrie mai nimic, doar că ar vrea să știu că, deși poate acest parfum nu-i va schimba viața, gestul meu a schimbat ceva în viața ei. Iar ochii ei mari și negri spuneau totul. Nu e un gest nemaivăzut, trebuie să știți că pe acest forum se întâmplă des ca oamenii să trimită sub forma de giveaway (donație, cadou), diferite parfumuri desigur, cele mai multe fără o valoare bănească mare, branduri mai puțin celebre etc.
Unii au sute de donații la activ, am și eu câteva zeci, primind și eu de-a lungul anilor mostre de generozitate frumos mirositoare din diferite colțuri ale lumii. Însă, dincolo de ceea ce trimiți fără să ceri ceva în schimb, gestul din spatele unui obiect, fie sticlă de parfum sau orice altceva, poate să ridice chiar și un munte de pe sufletul sau din viața cuiva, la un moment dat. Este adevărat, „giveaway-ul” meu către Maria a fost cel mai scump dintre zecile pe care le-am făcut în aproape 20 de ani de când m-a prins acest virus parfumistic. Dar m-a bucurat atât de mult să știu că undeva am reușit să înseninez puțin viața unui om și să-l fac, fie și pentru o clipă să creadă în lucruri despre care citise doar, prin cărți. Am învățat și am și am înțeles de-a lungul anilor că de multe ori fericirea nu se ascunde în lucruri, ba chiar fuge de ele, în multe cazuri. Paradoxal pentru unii, ea nu poate fi găsită ceea ce putem atinge, gusta, mirosi, vedea sau folosi. Fericirea este un profesor care ne arată sub diferite forme calea către atingerea ei. Unii dintre noi înțelegem, alții nu.
Desigur, nu poți susține permanent că, lipsit fiind total de lucruri, poți fi fericit, probabil că undeva există oameni învățați, ce au ajuns la un nivel necunoscut nouă și au atins fericirea lipsiți fiind aproape de orice bun material. Noi, însă, poate și prin prisma anilor de lipsuri cumplite trăite în trecut, nu ne mai putem detașa cu ușurință de obiceiul de a căuta fericirea în lucruri. Ca noi sunt și alții, cu mult mai loviți de soartă și mai necăjiți decât am fost vreodată noi. Așadar, există un soi de fericire și în lucrurile materiale, ne place sau nu să recunoaștem. Totul ține de echilibrul pe care îl găsim balanța fericirilor. Niciodată talerul cu fericiri cumpărate sau dobândite, cele vizibile, palpabile, nu trebuie să cântărească mai mult decât cel opus, acolo unde așezăm de multe ori cu zgârcenie fericirile invizibile. Încercați să fiți fericiți dăruind, iar când vine vorba de daruri, nu vă limitați strict la obiecte, pentru că de multe ori oamenii aflați aproape sau poate departe de noi nu au nevoie de obiecte. Cu toate acestea, pentru că și ele fac parte din viața noastră și ne bucură nu de puține ori, atunci când simțiți că puteți oferi fie și lucruri, faceți acest lucru pe loc, fără să mai stați pe gânduri. Fără motive stabilite, fără aniversări, nunți, majorate, obligații. Bucuria nu va fi doar a celui care primește, poate neașteptat, gestul vostru, ci a voastră înșivă, cu o încărcătură și un ecou ce nu pot fi descrise în cuvinte. Am păstrat și eu pe colțul unei pagini de carte, un strop din vechea „licoare”, un parfum despre care eu cred că „miroase a fericire”. Aș vrea să cred că într-o zi Maria va ieși din mica ei casă aflată într-o suburbie a capitalei braziliene și, învăluită în parfumul ei drag, va găsi cărarea către o viață mai frumoasă și mai blândă, poate chiar drumul către o rază de fericire care să-i lumineze existența în fiecare zi. Nu știu dacă frumosul Tresor („comoară”, în limba română) a bucurat-o cel mai mult sau poate adevărata bucurie a fost „comoara” nevăzută, ceea ce de fapt nu era în pachet – faptul că un necunoscut din cealaltă parte a lumii s-a gândit la ea și că minunile, chiar dacă sunt cât un bob de orez, nu sunt povești îndepărtate, ci sunt de multe ori exact la capătul brațelor, în mâinile noastre.
Citind acest articol, realizez tot mai mult că nimic nu este întâmplător și mă întreb dacă acele elemente au fost alese „la voia întâmplării” sau pur și simplu acea comoară desenată chiar îți aparține…oare aș fi putut ilustra la fel de simplu „comoara” nevăzută?
¿ Am ales comoara doar pentru conținutul ei și pentru faptul că avea legătură cu contextul sau doar din simpla coincidență că îmi va fi dat să citesc, două săptămâni mai târziu, aceste rânduri scrise cu mult înainte…?
Pare că…îmi voi răspunde, cândva, la aceste întrebări…viața nu ezită să te surprindă.