Clasa pregătitoare sau nebuloasa noului an şcolar

De parcă este un făcut, după nebunia de la finalul anului şcolar, când bacalaureatul şi examenele naţionale au pus capac prin rezultate la tot ce înseamnă stadiul pregătirii elevilor români, acum începutul de an şcolar este şi el tumultuos şi incandescent. Scânteile sunt create mai ales în jurul mult trâmbiţatei clase pregătitoare, în care sunt trimişi să înveţe carte preşcolarii care au 6 ani împliniţi şi care altădată stăteau încă bine mersi în grădiniţă. Cum, însă, din acest septembrie, Ministerul Educaţiei vrea să îi mute în băncile şcolii, s-a creat un haos de nedescris în toate unităţile de învăţământ din ţară. Nu doar că trebuie găsiţi dascăli care să fie formaţi anume pentru a le putea preda acestor “grădinari-şcolari”, dar mai este nevoie şi de spaţii care să îi primească. Şi tocmai această amenajare a sălilor de clasă este o debandadă generală. Au mai rămas trei zile până se încheie luna, iar de acolo se va începe numărătoarea inversă, de la 10 în jos, până clopoţelul va anunţa începerea primei zi de curs. În şcolile din Zalău, înfiinţarea acestor clase pregătitoare este în aer, deşi conducerile unităţilor de învăţământ se spetesc ca lucrurile să iasă bine. De la identificarea spaţiilor potrivite, însă, până la achiziţionarea de mobilier specific este o cale lungă şi întortocheată. Situaţia este cu atât mai greu de descâlcit cu cât furnizorii de mobilier cu care conducerile şcolilor au încheiat contracte sunt copleşiţi de mulţimea solicitărilor pe care, potrivit actelor semnate, trebuie să le onoreze în întreaga ţară. Şi dacă în Zalău, crearea acestor clase pregătitoare este o nebuloasă “grupa mare”, este lesne de înţeles cum stau lucrurile prin colţurile mai puţin umblate ale judeţului. Cel mai probabil, pe hârtie, clasa pregătitoare va fi înfiinţată ca la carte, deşi în realitate lucrurile vor şchiopăta.
Copiii puţin probabil să bage de seamă, părinţii – poate, poate vor mai observa că situaţia nu este tocmai roz. Ce va ieşi, însă, în evidenţă, în curând – este doar o simplă chestiune de timp – este acelaşi haos pâclos în care pluteşte sistemul de învăţământ din România. Peste toate şcolile şi grădiniţele domneşte o ceaţă care curge mereu la vale dinspre Minister. Atâtea schimbări în programă, în normă, în orice lucru care poate fi schimbat, fără a exista coerenţă şi continuitate de la un an la altul nu face decât să sporească şi să permanentizeze o situaţie neagră rău. Sigur, undeva la conducerea Ministerului, sunt câţiva bezmetici cărora nu le pasă de ce anume iese din pix, ei dorind schimbare şi atât. În practică, lucrurile sunt la fel de negre precum rezultatele celor care ies annual din băncile şcolii, fie că vorbim de ciclul gimnazial ori liceal.

2 Thoughts to “Clasa pregătitoare sau nebuloasa noului an şcolar”

  1. eu

    Pe cine intereseaza totusi ca este vorba de copii, nu de mobilier sau spatii?
    Pe cine intereseaza ca sistemul era organizat in gradinite si era timp berechet sa se organizeze toata activitatea cu simt de raspundere?
    Pe numeni, pentru ca interesul este sa facem cum vrem noi, sefii, nu cum o cer interesele copiilor, buna lor sanatate si felul cum pasesc in viata. Nemernici.

    1. Anonim

      ARE PERFECTA DREPTATE DL. DE MAI SUS.
      Le-au furat copilaria, nemernicii.

Leave a Comment