Daniel Săuca
• În unele medii/media, hăituirea demisului Vlad Voiculescu are legătură și cu oprirea programului guvernamental de sprijin financiar al presei. De altfel, chiar VVV a declarat că, „ în plină criză sanitară, cu cheltuieli fulminante, a oprit în Guvern banii pentru presă: «Nu cred că era oportun să mai prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut»” (hotnews.ro). Pe de altă parte, într-o recentă conferință de presă la Cluj-Napoca, premierul Florin Cîțu a afirmat, la întrebarea dacă „este adevărat că domnul Vlad Voiculescu s-a opus acordării de bani pentru presă într-o ședință de guvern”, că „într-o ședință de guvern doar premierul se poate opune acordării unei… Trebuie să fie foarte clar, doar premierul poate să oprească un act normativ din a fi publicat, atât” (stiripesurse.ro). Oricum, programul cu pricina s-a oprit. Foarte bine, zic și eu. Mai ales pentru că nu și-a atins scopul afirmat inițial, și anume de a sprijini cu adevărat presa locală (tipărită), media „independentă” (nu trusturile), cea mai afectată de pandemie. Așa că, îmi fac mea culpa pentru că am cerut public (vezi și „Magazin Sălăjean” din 5 aprilie 2020) acest sprijin. A doua oară nu se va mai întâmpla…
• Într-un recent articol din „România literară”( „Pe arătură”, nr. 16/16 aprilie 2021), Mircea Mihăieș scrie: „Într-un interviu recent, Mircea Cărtărescu estima că în România acestui moment numărul celor care citesc «literatură serioasă» nu depășește cifra de cincizeci de mii. Raportat la o populație de șaisprezece milioane (cât cred eu că are acum România) este deprimant de puțin. Adică 0,31 la sută din populație. Cam tot pe acolo, 0,30 la sută din buget, a fost și suma repartizată ani la rând de guvernanți Ministerului Culturii. Ceea ce înseamnă că, oricât ar părea de odios, ne aflăm în fața unui raport corect între investiția statului și interesul cetățeanului. Dar acesta este un mod cinic de a vedea lucrurile. Suma infimă pe care am menționat-o era alocată și pe vremea când numărul cititorilor alcătuia, conform asociațiilor de editori, cam 3 la sută din populație. Concluzia ar fi că, în mod conștient, s-a urmărit decerebrarea electoratului în așa fel încât să devină o cocă docilă, credulă, manevrabilă, ușor de dus de nas”. Mai mult, reputatul universitar și scriitor afirmă: „Rolul creierului a fost substituit, în cazul unei majorități covârșitoare a cetățenilor României, de mass-media. E ca și cum o întreagă populație nu și-ar mai întrebuința discernământul, ci ar apela la un dispozitiv de memorie externă de unde informațiile ar fi preluate aleatoriu”. Articolul, ce poate stârni polemici interesante, merită citit în întregime. Pentru mine, unul dintre baiuri: e puțin probabil ca guvernanții să fie atât de deștepți (cinici). Mai degrabă, în ultimii ani au „investit” bani publici în media cu audiență maximă ( social media, internet, televiziuni). Altfel spus, nu le-a păsat, de pildă, de câți români citesc sau ar putea citi cărți. Sau ziare tipărite. E o pistă de interpretare a dezastrului educațional și cultural. Oricum, cele două „bule” ale editorialului de azi se leagă. Pandemia nu a fost până acum un sfetnic bun pentru „redeșteptarea” României (și din prisma rolurilor educaționale, culturale pe care ar merita să le aibă diverși actori guvernamentali și nonguvernamentali).
