Cine ne conduce?

Daniel Săuca
În vremuri grele, de război, de molimă, cutremure, catastrofe e important sau ar trebui să fie important cine ne conduce. Nu contează neapărat numele conducătorilor. Oamenii, poporul așteaptă să i se spună cine-i șeful. Sau șefii. Dacă poporul are cât de cât de încredere în „mesajele” conducătorilor, e posibil ca „regulile”, restrictive sau nu, să fie mai ușor respectate. De frică, din respect, din încredere, din conștientizarea pericolelor. În România, din câte se vede, încrederea în autorități, în „șefi” e la pământ. Și apoi, în „gena” românilor pare că sunt înglobate neîncrederea în autorități, cârcoteala, băgatul în seamă, lenea, tare oricum endemice, de care nu vom scăpa repede. Și, totuși, cine ne conduce azi? La București încă se mai caută guvern, în timp ce în țară e tot mai prezentă convingerea că nu avem ce face decât să ne descurcăm fiecare cum putem. Stat eșuat. Fără șefi. Fără lideri. Fără direcție. Scapă cine poate! În opinia mea, cel mai probabil patetică, e momentul (și) pentru solidaritate și pentru implicare. Dacă vom repeta, la nesfârșit, că alții sunt de vină, că nu putem fi solidari cu borfașii (am scris și eu asta, în timpuri cât de cât normale), că nu avem încredere în autorități, etc., starea de haos va continua. Și apoi, cred că la București „forțele politice responsabile” merită să se gândească și la popor, la binele public, măcar în al 15-lea ceas. Dacă nu se va întâmpla asta, în zadar. Ne vom retrage iar în munți (încă îi mai avem), vom pârjoli lanurile (date în arendă) și vom otrăvi fântânile… Ne vor conduce iar alții. Ceea ce pentru destui nu e o idee atât de rea. Din moment ce asistăm și la falimentul irefutabil al clasei politice. Chiar nu se poate să fim solidari?