Politicienilor noştri le plac nebuloasele, le privesc cu atâtea furnicături în burtă, în membre şi în cap de parcă toată emoţia umană stă în jurul lor. Aşa se face că, odată ce au adulmecat în aer miros de haos, ceaţă şi pâclă, se lasă vrăjiţi de o stare de beţie năucă şi fac tot ce pot să o ţină aşa la nesfârşit. Lucrurile s-au petrecut după această formulă chimică şi în ceea ce priveşte clasa pregătitoare. Mai întâi, necesitatea înfiinţării ei a fost dezbătută la extrem, în întâlniri prelungi ca tulnicul eminescian care suna seara pe deal. Apoi s-au decis că, de bine, de rău ar trebui încercată experienţa şi deja scânteile au început să apară în jurul temei, dar şi ai capetelor de la centru. După chinuiala din vară, când copilaşii au fost înscrişi ba la grădiniţă, ba în această clasă minunată, şi testaţi de parcă ar fi trebuit trimişi în cosmos, cu naveta spaţială, în preajma începerii noului an şcolar nebuloasa este la ea acasă.
Şi este aşa de cruntă şi deasă, încât nimeni nu ştie în ce ape se scaldă. Cum altfel ai putea explica trecerea tacită a unei iniţiative legislative de Camera Deputaţilor, iniţativă care prevede amânarea înfiinţării clasei buclucaşe pentru anul şcolar 2013 – 2014? Sigur, nu trebuie să ne mire nimic, doar şi începerea anului şcolar a fost amânată după modelul “Răzgândeanu”. Fireşte, iniţiativa de care vorbim a trecut de deputaţi atât de tacit, încât în teritoriu nici nu a ajuns informaţia, iar Inspectoratele Şcolare şi directorii de şcoli – printre care şi cei din Sălaj, fireşte – se spetesc să facă şi să dreagă totul astfel încât copilaşii să-şi înceapă cursurile cu bine. Situaţia este una patetică, demnă de tragi-comediile greceşti, singura deosebire dintre noi şi grecii antici fiind intervalul de peste 2000 de ani care ne desparte.
Asta ca să nu intrăm în detalii halucinante legate de pregătirea claselor pentru cei mici, clase unde nici măcar acum mobilierul nu a ajuns. Avem exemple în acest sens şi în ograda noastră, astfel că nu este nevoie să privim peste gard, la vecinii din alte judeţe. Lucrurile sunt în aer şi sunt susţinute doar de un umil fir de telefon. Acel telefon prin care se ţine legătura cu furnizorul măsuţelor şi al scaunelor, întrebarea de bază fiind: “când vine mobilierul?”.
Dar cum trăim în România, iar nebuloasele ne mănâncă tot timpul, cel mai probabil se va moşmondi până în ultimul ceas dinaintea festivităţilor. Cel mai probabil, pe hârtie, clasa pregătitoare va fi înfiinţată ca la carte, deşi în realitate lucrurile vor şchiopăta. Copiii puţin probabil să bage de seamă, părinţii – poate, poate vor mai observa că situaţia nu este tocmai roz. Important este doar că ai noştri aleşi şi ale noastre autorităţi au comis-o iar, scoţând din mânecă un haos pâclos care să le dea fiori la maxim, fără număr, fără număr, numai buni pentru a-i incita să mai inventeze din pix şi alte incoerenţe.
Chinul nebuloasei educaţionale
