China comunistă versus Planeta Pământ

Cătălin Avramescu

Românul are o vorbă. „Nu le nimereşte, dar le potriveşte!”. Aşa se petrec lucrurile, uneori, şi în relaţiile internaţionale. Principalele state ale lumii libere, reunite în Grupul G-7, au programat o întâlnire la Hiroshima, în Japonia. Iar China comunistă, în căutare de tovarăşi de drum, a programat şi ea, cam în aceeaşi perioadă, o întâlnire cu şefii a cinci state din Asia Centrală.
Un contrast mai puternic era greu de imaginat. Printre cei cinci cetăţeni ai Asiei Centrale se numără şi Shavkat Mirziyoyev, preşedintele Uzbekistanului, unul dintre cele mai represive state din lume. Omul este acuzat că şi-a construit o vilă de sute de milioane de dolari în munţi. Asta pe lângă casa de lux din capitală, decorată cu cristale Swarowski. Altul este Serdar Berdimuhamedov, preşedintele din Turkmenistan. Principala sa calitate? Este fiul fostului dictator, Gurbanguly Berdimuhamedov.
Grupul G-7, pe de altă parte, a adunat şefii de stat sau de guvern din Statele Unite, Japonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa şi Canada. Spre furia regimului de la Pekin, aceştia au atenţionat China comunistă cu privire la militarizarea Mării Chinei de Sud (unde armata Chinei comuniste construieşte baze şi insule artificiale) şi a declarat că pacea în strâmtoarea Taiwanului este indispensabilă. Ministerul de Externe de la Pekin a reacţionat aşa cum ştie să facă în asemenea situaţii: l-a convocat pe ambasadorul Japoniei pentru a-i servi o porţie de retorică în limba de lemn. „Japonia trebuie să îşi corecteze atitudinea faţă de China… să acţioneze în spirit constructiv etc”.
În spirit constructiv probabil trebuie să înceapă să acţioneze Republica Populară Chineză. Nu de alta, dar marele său proiect mondial, Noul Drum al Mătăsii, a cam intrat la apă… Unele state s-au retras din proiect, altele bat pasul pe loc, costurile se acumulează, promisiunile au rămas neîndeplinite. Iar corupţia în statele „sprijinite” de China „populară” a crescut.
Statele G-7 au mai tras un semnal de alarmă, care era de mult restant. Au atenţionat împotriva încălcării drepturilor omului în Tibet.
Ar fi fost mai potrivit, cred, să denunţe clar ocupaţia chineză a Tibetului, dar pe moment este bine şi aşa…
Să ne întoarcem însă la „pretinii” noştri din Pekin. Majoritatea observatorilor occidentali au subliniat, în ultimele luni, că cheltuielile extravagante pe care China comunistă le face pentru forţele sale armate nu au decât o singură logică: să devină puterea dominantă pe plan mondial. O parte din treabă este deja făcută de Vladimir Putin, care şi-a făcut praf o parte din armată prin noroiul din Ucraina. Însă ţinta pe care o are în vizor R.P. Chineză este SUA. Iar aici chestiunea se complică…
Printre altele, îţi trebuie aliaţi. SUA au, printre altele, NATO şi diverse aranjamente de securitate în zona Pacificului. De curând, a întărit relaţiile politicile şi militare cu Filipinele, un alt stat ameninţat direct de regimul de la Pekin. La reuniunea G-7 a venit şi Prim-ministrul Indiei, altă ţară pe care RP Chineză o socoteşte un adversar strategic.
Aşa că China comunistă inventează un fel de pseudo-alianţe. Curtează Federaţia Rusă, care acum are probleme maxime. Pentru ce anume, nu este clar. Liderii de la Moscova nu şi-au pierdut încă raţiunea într-o asemenea măsură încât să formalizeze un pact în care Rusia joacă rolul de vioara a doua pe lângă China comunistă.
Aşa că mai rămâne „prietenia” central-asiatică. Aici lucrurile încep să devină comice. Între cei coborâţi din avion este şi un anume Sadyr Japarov, preşedintele din Kirghistan. Omul este un ultra-naţionalist care pe vremea pandemiei a promovat un fel de leac-minune făcut din rădăcini de plante. Altul este Emomali Rahmon, preşedintele din Tajikistan. Pe acesta l-a uitat Cel de Sus în funcţie, unde a stat mai mulţi ani deja decât Ceauşescu.
Comunicatul final al liderului chinez la întâlnirea dictatorilor este, la rândul său, un eşantion reprezentativ. „Trebuie să consolidăm construcţia instituţională… Să aprofundăm conectivitatea…. Să consolidăm cooperarea în domeniul energiei noi…”. Vă scutesc de restul.
La întâlnirea G-7, pe de altă parte, au fost momente importante. Unul dintre acestea a fost intervenţia preşedintelui Zelensky. Preşedintele american a anunţat susţinerea pentru transferul de avioane F-16, iar Rusia a încasat noi sancţiuni.
Mai rămâne ceva de explicat. De ce China comunistă pare să facă, acum, un efort pentru a îşi impune agenda?
Departe de scena diplomatică, ceva cu semnificaţie istorică s-a produs zilele trecute. Oficial, Republica Populară Chineză nu mai este cea mai populată ţară de pe pământ. Cu 1,425 de miliarde de oameni, acest titlu îi revine acum Indiei.
Mai grav e altceva. Perspectiva, pentru regimul de la Pekin, este sumbră. Natalitatea este atât de scăzută în teritoriile pe care le controlează, încât chiar şi Japonia are statistici mai puţin sumbre. În 2100 China (posibil comunistă) va avea mai puţin de 500 de milioane de locuitori. Undeva nu cu mult peste populaţia Statelor Unite sau a Indoneziei. Aşa că liderii de la Pekin ştiu ei ceva când se iau de piept cu marile democraţii ale lumii. Altă ocazie nu se va mai ivi în curând.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro