Chiar avem nevoie de mai multe Simone?

Daniel Săuca

Lumea e tot mai zăpăcită. Sau așa pare. Se discută despre scumpiri, facturi, viața tot mai grea. Războiul din Ucraina revine zilnic în atenția a milioane de români. De trei zile încoace, gura nu le mai tace multor români pe tema acuzațiilor de dopaj în cazul Simonei Halep. E firesc: ne-am identificat, într-un fel sau altul, cu marea campioană. Am avut nevoie, nu doar emoțional, de un „erou național” și, ce să vezi, „eroul” a fost dat jos de pe soclu. Oricum, asta urmează dacă „procesul” nu va avea un final pozitiv pentru S. Halep (și nu prea sunt semne în acest sens). Nu mă mir: asta e soarta personalităților, marilor personalități de tot soiul. Sunt adulate (cu tot cu contestări) doar atunci când sunt „pe val”. La prima problemă majoră, aura, adulația, aprecierea dispar, lăsând loc furiei, disprețului, bătăii de joc, uitării, indiferenței. Am scris, cu câțiva ani în urmă, la rubrica de față, că avem nevoie de mai multe Simone. Nu îmi pare rău. Într-o țară în care prea mulți vor să aibă succes fără niciun efort, fără muncă, fără dăruire, chiar avem nevoie de mai multe Simone. Iată că rândurile mele, și ale altora, e posibil să nu mai fie de actualitate. Cine știe, poate Halep chiar este o victimă a succesului, a propriului mod de viață (extra) sportivă. Se vor scrie probabil cărți despre cariera și viața marii tenismene. Se vor emite, în continuare, păreri pro și contra. Și, totuși, va rămâne Simona Halep în panteonul sportului românesc? Nu știu acum. Tare mi-e că la întrebarea din titlu mulți vor răspunde că nu. Nu, nu avem nevoie de „asemenea” Simone, am putea zice. Da, „eroul” trebuie să fie perfect. Chiar dacă perfecțiunea nu există. Și nu prea ținem cont de acest „amănunt”. De ce? Și pentru că visăm la o lume perfectă, noi, imperfecții. O lume fără inflație, fără scumpiri…