Daniel Săuca
Relativ recent lansatul „Barometru de Consum Cultural 2017. Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: Identitate, patrimoniu și practici culturale ʺ (Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, culturadata.ro) poate deschide câteva discuții, probabil polemici într-un An Centenar altfel destul de anost (și din această perspectivă).
- O primă „ciudățenieʺ: specialiștii care „au comentat pe marginea cifrelor din rezultatele studiului, (au fost) surprinși oarecum că peste 50 la sută dintre români nu asociază cu nimic Centenarul Marii Uniri, în contextul în care, la nivel național, studiul relevă un cult al tradiției și sentimente de apartenență la regiunea și la localitatea natală – foarte puterniceʺ.
- În ceea ce privește auto-identificarea națională, datele ar sugera că cei mai mulți dintre respondenții eșantionului național se identifică în primul rând cu nivelul local (comuna sau orașul în care locuiesc – 65 la sută), în al doilea rând cu nivelul județean (51 la sută) și în al treilea rând cu nivelul național (40 la sută). „Observăm în ordinea preferințelor o tranziție treptată de la nivelul local către cel național. Este de remarcat faptul că nivelul regiunilor istorice nu reprezintă o etapă intermediară în acest proces, apartenența identitară la această categorie fiind menționată de mult mai puțini respondențiʺ, se mai arată pe site-ul menționat. Ciudat?
- Mai la vale, analiza livrată de institutul citat zice cam așa: „Diferitele componente identitare (identitatea națională, limba, religia, etnia) sunt considerate ca fiind foarte importante și importante de peste două treimi din respondenți – de la 69 la sută pentru apartenența la același grup etnic, până la 85 la sută pentru apartenența la aceeași națiune. Cu toate acestea, ierarhia preferințelor sugerează faptul că, în auto-definirea identității, pentru majoritatea respondenților identitatea națională este mai importantă comparativ cu identitatea etnică și identitatea religioasă. Aceste două elemente identitare (etnia și religia) sunt surclasate inclusiv de apartenența la grupuri identitare definite prin teritoriu sau limba folosităʺ…
- Poate cea mai interesantă parte a studiului „a vizat identificarea caracteristicilor identitare pe care respondenții le consideră importante pentru a fi «un adevărat» român”. Autorii cercetării remarcă faptul „că prima poziție în această ierarhie este ocupată de «respectarea legilor și instituțiilor României», fiind menționată de 95 la sută din respondenți. La polul opus, ultima poziție în ierarhie este ocupată de apartenența la religia creștin-ortodoxă, fiind considerată ca importantă sau foarte importantă de 69 la sută din respondenți”. Și totuși, „respondenții care au considerat foarte importantă respectarea legilor și instituțiilor României au considerat importante în același timp aspecte precum apartenența la religia creștin ortodoxă, a avea origini românești sau a trăi aproape toată viața în România. Un astfel de rezultat sugerează că datele obținute la nivelul României nu permit diferențierea semnalată în literatura de specialitate, între cetățenia civică și cetățenia etnică”.
Pentru a desluși cât de cât unde „bat” românii (și ungurii?) în Anul Centenar ne ajută și recentul studiu „România magică” realizat de IRES și ilustrat în revista „Sinteza” (nr. 54/ iulie – august 2018). Iată câteva concluzii ale acestei cercetări: doar 1 din 5 români își găsesc modele în viața publică de la noi (pe locul I Gigi Becali); 4 din 10 români admiră celebrități din afara țării; cea mai admirată româncă, Simona Halep; românii ar vrea cel mai mult să semene, în ordine, cu Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Mihai, Avram Iancu, Mihai Eminescu și Nicolae Ceaușescu; românii cu care am putea să ne mândrim cel mai mult din istoria noastră, în ordinea numerelor de pe tricou: Ștefan cel Mare (și Sfânt), Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Mihai Eminescu, Simona Halep, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Ioan Cuza, Nadia Comăneci, Constantin Brâncuși, Regele Mihai, Gheorghe Hagi, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. Vasile Dâncu, în numărul menționat al revistei clujene: „Românii nu au încredere în liderii lor, nu cred în politică și în partide și, cu atât mai puțin, în instituții. (…) Gândirea magică inspiră și încă mai ține spiritul românilor viu, România magică este încă o țară care își așteaptă elitele intelectuale, politice, pentru a parcurge rătăcirea prin deșertul inevitabil al timpului nostruʺ (pp. 14-16).
Recapitulare. Posibile polemici
- Peste jumătate dintre români nu asociază cu nimic Centenarul Marii Uniri și din cauza lipsei de educație (serioasă); e, oricum, o temă gravă ce merită o discuție separată;
- Sunt zălăuan, sălăjean, român sau zălăuan, sălăjean, ardelean, român?;
- Un „adevărat român” e, în primul rând, cel care respectă legile și instituțiile României? Evident, zicerea e contrazisă de constatarea că românii nu au încredere mai ales în instituțiile țării. Probabil, „adevăratul român” nu există decât ca o proiecție „magică”;
- Niciun politician român de după 1989 nu e în „topul” personalităților publice de la noi cu care ar dori să semene; mă rog, dacă nu-l considerăm pe Gigi Becali și așa ceva;
- Suntem chiar o „țară înapoiată” cu sclipici occidental?
Articol publicat și pe blogul https://abcentenar.wordpress.com
