Ce ni se întâmplă (Bis)

Daniel Săuca
Suntem fascinați (chiar dacă nu recunoaștem) de povești. Și pentru că, sau mai ales pentru că nouă nu ni se întâmplă. Ne plac cele cu final pozitiv, cele în care Binele învinge, chiar dacă de multe sunt exasperant de plictisitoare ori lacrimogene. Nu ne displac nici poveștile în care Răul câștigă, mai ales că astăzi nu mai știm (ori nu mai vrem să știm) exact cine e Binele și cine Răul. Chiar dacă povești din astea cu băieți răi (sau fete rele) care câștigă sunt tot mai puține. Niciun producător, sau aproape niciunul, nu prea riscă cu o poveste în care răul învinge binele, nici măcar în poveștile horror. Și pentru că asta se întâmplă de obicei în viața reală. O viață oricum cu tot mai puține povești, în ciuda disperării media (mai mult sau mai puțin tabloide) de le a crea. Ei bine, în acest dualism clar, mai mult sau mai puțin antagonic, deloc simplist, al luptei dintre Bine și Rău, o luptă ce vinde, ce produce miliarde de euro sau de dolari, suntem parcă tot mai puțin atenți la ceea ce ni se întâmplă cu adevărat. La viața de dincolo, mai degrabă dincoace de imaginarul media, tehnologic, comunicațional. Un imaginar tot mai incredibil și necredibil, un imaginar în care „jocurile minții” par sufocate de „magicele” cuvinte profit, productivitate ori marketing. Prosperă peste tot industria „pompelor funebre” (de parcă funebrul ar trebui neapărat să fie pompos), cea a spectacolelor de tot felul, a vânzării agresive de orice, oricui. Ce ni se întâmplă cu adevărat, rămâne de discutat. Să fie acesta unul din adevărurile cu care merită/trebuie să trăim? Poate. Ceea ce mă îngrijorează, într-un fel, e că din ce în ce mai des consumismul atacă și zona culturală. Aproape toate produsele culturale nu mai sunt analizate decât din/prin prisma vandabilității lor, succesului lor comercial (nu contează cum). Discuția e vastă și sigur nu o putem finaliza aici. Rândurile de față par mai degrabă o atenționare târzie (și, firește, patetică) despre drumul pe care am început să umblăm, fără să ne întrebăm serios ceea ce ni se va întâmpla. Excelent ar fi ca și pe parcurs să (ne) mai îndreptăm. Altfel, corurile reunite ale lătrăilor, cățelelor și ignoranților agresivi își vor face de cap în continuare. Ei, bineînțeles, știu ce ni se întâmplă. (Ianuarie 2014) Nu-i așa?