Ce ne mai interesează?

Daniel Săuca

Hai, nu sunt singur pe lume. Nume mai ilustre decât al meu constată ceea ce am scris și eu la rubrica de față. Mircea Cărtărescu: „Eu cred că, după perioadele întunecate ale istoriei noastre recente – de pildă, după perioada Dragnea, după perioada protestelor, – a urmat o perioadă mai puțin dramatică, un fel de moleșire generală a societății, aș spune eu. Cel puțin așa cred eu. S-ar putea să greșesc, dar am observat un fel de lipsă de proiecte, lipsă de sens, într-un fel, de sens general al lumii noastre românești, poate nu numai al lumii noastre, ci al lumii, în general. Este un fel de – hai să folosesc un termen mai ciudat – ataraxie, un fel de je m’en fiche-ism al societății. Oamenii nu mai sunt pasionați, așa cum poate erau înainte mai mult, de diverse zone, între care cultura, literatura. Lucrurile acestea care produc sens pentru existență, pentru viață. Ele nu asigură viața, dar te fac să ai un motiv pentru care să trăiești. N-am mai observat în ultima vreme, nici măcar pentru politică, nici măcar pentru sport, pentru toate celelalte lucruri care îi pasionau pe oameni, nu mai văd pasiune, nu mai văd un interes acerb, pentru orice” (stirileprotv.ro). Exagerează, probabil, și celebrul scriitor. Totuși, starea ilustrată pare generală. Oare ce ne interesează cu adevărat? Doar supraviețuirea ca specie biologică? Cât preț punem, la modul real, pe ceea ce indica și M. Cărtărescu, pe lucrurile „care produc sens pentru existență”? Până la urmă, ne mai pasă, serios, de ceva? Mă feresc de generalizări, de sentințe definitive. Atâta vreme cât îmi mai pun întrebări, atâta timp cât am dubii, bănuiesc că sunt cât de cât „normal”. Măcar din perspectiva asta.