Daniel Săuca
Viața, tot mai scumpă. Și nu prea înțeleg de ce. „Inflația anuală a intrat în aprilie sub 6 la sută, pentru prima dată în ultimii trei ani. Totuși, acesta este un efect al scumpirilor mai puternice din primăvara anului trecut. De la începutul acestui an, prețurile și-au reluat creșterea, într-un pas semnificativ” (biziday.ro). Și vor mai crește. De ce? Să vină analiștii, experții să ne explice. Chiar dacă suntem în plină campanie electorală. Sau mai ales de aia…
Lipsa dialogurilor, aproape cu totul, dezbaterilor în campania electorală. Mai ales în ceea ce privește viitorul de aur, european, al României. Chiar m-am săturat de nesfârșitele, insipidele mesaje, sloganuri, promisiuni, atacuri de campanie. Oare, totuși, le citește, ascultă, vede cineva?
Nu țin nici cu unii, nici cu alții, cu nicio tabără. Nu țin cu ucigașii. Cu invadatorii. Cu cei care varsă sânge nevinovat. Dar, totuși, ce se întâmplă cu carnagiul din Ucraina? „Kievul se află în fața unui avans rus în patru direcții. Cele mai mari amenințări care planează asupra Ucrainei în urma ofensivei ruse din regiunea Harkov” (adevarul.ro). Războiul din Ucraina durează de peste 800 de zile.
Povestea sondajelor. De tot felul. Și din toate pozițiile. „SONDAJ România, pe primul loc în UE la intenția de vot la europarlamentare în rândul tinerilor / Pe următoarele locuri: Portugalia și Belgia / România, campioană și la implicare civică” (g4media.ro). Așa să fie! România, mare campioană la implicare civică…
Telenovela Florin Piersic. „DERAPAJ. Lipsă de respect pentru demnitatea umană: imagini în buclă cu Florin Piersic pe targă şi în salvare. La România TV cel mai mult, dar şi alte posturi au dat cadre” (paginademedia.ro). Și nu doar…
[…] dialogurilor, aproape cu totul, dezbaterilor în campania electorală. Mai… Articolul Ce mă (mai) enervează apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]