Ce/cine ne poate salva?

Daniel Săuca

Sunt destui „predicatori” în spațiul public. Poate prea mulți. Toți au dreptate: nu prea merge nimic bine în România. Bașca „loviturile” venite de la dușmanii vizibili și mai ales invizibili: un caz, pesta porcină. Așa zic toți: nu merge, dom`le, nimic în țara asta! Trenurile (de stat) au întârzieri de 10 ani… într-un an; autostrăzile se construiesc în ritmul deplasării melcului (ne-a criticat și doamna comisar european Corina Crețu – ciudată denumirea funcției de comisar, oare după „model” bolșevic?); Justiția e iar în chinuri; „Centenarul e ratat”; descentralizarea rămâne o iluzie; sistemul de pensii (publice) stă să crape; Sănătatea e tot la reanimare; creșterile salariale din sectorul așa-zis bugetar sunt „înghițite” de inflație (cea mai mare din UE); exodul românilor în țările probabil mai dezvoltate nu se oprește ori măcar să se atenueze; „sportul e la pământ”. Printre altele, ne lipsea exact referendumul din 6 și 7 octombrie. Și, totuși, chiar nu merge nimic bine? Fataliștii de serviciu ai patriei afirmă (îi puteți vedea, auzi, citi în toată media) că țara nu mai are nicio șansă: nici măcar în Anul Centenar clasa politică nu reușește să fie „unită” (nu e totuși jenant și războiul interminabil între președinte și premier?); elitele culturale, la fel; luptele între puterile statului continuă (iar „puterile” sunt tot mai „slabe”); nu suntem capabili nici să ne folosim inteligent de resursele energetice; bisericile sunt pline de enoriași și cam atât în privința „creșterii moralității”; stăm tot mai prost și în privința Educației (la tot pasul întâlnești „analfabeți funcționali” – oare există și „analfabeți nefuncționali”?); evaziunea și „munca la negru” nu se mai opresc. Nu vreau să intru în „corul casandrelor” prin posibilul răspuns la întrebarea: ce/cine ne poate salva? Biserica? Reformarea reală a clasei politice? Norocul? UE? „Schimbarea mentalității”? Un lider (Vlad Țepeș, Mihai Viteazul) neapărat pe cal alb? Globalizarea? Ei bine, din cât(e) am citit și am văzut (la noi și la alții) e posibil să fim salvați de… educație și cultură (din păcate, două domenii esențiale de care ne-am cam bătut joc în ultimii aproape 30 de ani). Cu condiția să ne ținem de un plan, de o idee măcar de salvare/dezvoltare a amintitelor priorități. Poate vor rămâne după noi și clădiri, monumente. Dar nu va rămâne mai nimic din români dacă nu vom avea grijă mai întâi de limba română (cea care ne-a unit, de fapt), de Cuvinte. Probabil rândurile de față sunt patetice, tardive, patriotarde. Destui spun că deja răul a fost făcut și situația e iremediabilă. Nu știu. Sunt însă convins că merită să lăsăm „predicile” pentru fapte. Acele fapte care pot schimba în mai bine destinul nostru.